Primarul de Cățeleni, Hâncești Petru Cozlan: „Reprezentanții puterii centrale uită de necesitățile comunităților”

  • 13 Decembrie 2020 13:00
Primarul de Cățeleni, Hâncești Petru Cozlan: „Reprezentanții puterii centrale uită de necesitățile comunităților”

„Odată cu plafonarea taxelor locale vor veni mai puțin bani la nivel local. Chiar și dacă există anumite probleme, ele nu au fost discutate cu autoritățile locale, nu ni s-a cerut opinia, deși noi cunoaștem cel mai bine care este situația în localitățile noastre.” Declarația aparține primarului la al cincilea mandat în satul Cățeleni, Hâncești, Petru Cozlan, scrie calm.md

Potrivit alesului local, reprezentanții APL au ca sarcină de bază să îmbunătățească nivelul de trai al oamenilor din localitățile pe care le reprezentă. „Problemele diferă de la o localitate la alta și am impresia că nu se înțelege că noi nu suntem dușmanii guvernării, fie ea de dreapta sau de stânga. Noi venim cu problemele noastre din localități dar, deocamdată, nu suntem înțeleși.”

Petru Cozlan consideră că reprezentanții puterii centrale uită de necesitățile comunităților locale. „Trebuie să se înțeleagă că Guvernul sau Parlamentul nu este proprietatea privată a cuiva. Atât timp cât cetățenii ne-au încredințat votul de încredere noi toți, indiferent dacă suntem în funcții de conducere la nivel local sau central, trebuie să muncim pentru ei, pentru că cetățenii sunt ai Republicii Moldova și toți vor să aibă o viață decentă acasă, cu drumuri, gazificare, apă, ceea ce la moment lipsește.”

În alt context, primarul de Cățeleni, Hâncești a vorbit despre importanța CALM-ului pentru autoritățile publice locale. „CALM-ul este o familie pentru toți primarii. În secretariatul CALM sunt oameni pregătiți, specialiști în toate domeniile ce vizează activitatea APL.”

Sursa:calm.md

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău