Primarul Capitalei a comentat solicitarea de creștere a prețului la călătoria cu microbuzul

  • 20 Ianuarie 2020 14:58
Primarul Capitalei a comentat solicitarea de creștere a prețului la călătoria cu microbuzul

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că majorarea tarifelor la călătoria cu microbuzul ar putea fi examinată „în perspectivă, dar nu astăzi, nu mâine și nici peste jumătate de an”. Potrivit lui, tarifele pot fi discutate doar după ce microbuzele vor corespunde tuturor cerințelor, orarul va fi respectat, dar și după asigurarea unei conexiuni eficiente în raport cu alte tipuri de transport public, transmite IPN.

După ședința de la Primărie, răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Ion Ceban a declarat că încă nu a reușit să vadă demersul transportatorilor privind majorarea. Potrivit lui, situația este neplăcută pentru toți. O bună parte din cei care prestează aceste servicii nu-și onorează angajamentele. Transportul, în care nu s-a investit, este de o calitate foarte proastă, iar ca urmare și nivelul de securitate este foarte scăzut.

În opinia sa, este incorect să vii să ceri ceva fără a oferi ceva în schimb. De asemenea, Ion Ceban afirmă că o majorarea a tarifelor pentru călătoria cu microbuzul nu este rezonabilă în actualele condiții. Însă, decizia urmează să fie luată de către Consiliul municipal Chișinău, care, crede primarul, nu va accepta majorarea. Edilul a mai spus că nu este cazul să se opereze cu șantaj și anume acțiuni de protest. Potrivit lui, operatorii nu au decât să iasă să protesteze și anume nu șoferii, însă cei care cu adevărat câștigă din această activitate, având case și mașini de lux.

Recent, 14 administratori de rute municipale au expediat un demers primarului capitalei și Direcției generale transport public și căi de comunicație în care se plâng pe situația dezastruoasă în domeniul lor de activitate. Potrivit lor, din 1950 de microbuze care activau în anul 2014, în prezent au rămas doar 780. Potrivit calculelor transportatorilor în 2014, costul la călătorie cu microbuzul constituia șase lei, în anul 2015 – opt lei, iar ultimele calcule arată că acest cost s-a majorat până la 10 lei.

În prezent, în Capitală prețul la călătoria cu microbuzul este de trei lei, cu autobuzul, la fel trei lei, iar cu troleibuzul – doi lei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău