Primarul ales, Andrei Năstase a mers în inspecție la cinematograful Gaudeamus

  • 08 Iunie 2018 14:59
Primarul ales, Andrei Năstase a mers în inspecție la cinematograful Gaudeamus

Primarul ales, Andrei Năstase, le cere viceprimarilor Nistor Grozavu și Ruslan Codreanu să intervină și să stopeze lucrările de demolare a Cinematografului Gaudeamus. Năstase a mers în inspecție la fața locului după ce presa a scris că a fost demontat acoperișul edificiului, transmite IPN.

Andrei Năstase spune că, deși în preajmă se află permanent lume, inclusiv copii, lucrările de demontare au loc fără să se asigure măsurile de securitate care se impun.

„Au fost puse doar niște pietroaie la o distanță de 4-5 metri de clădire drept marcaj”.

„Ar trebui să iasă domnul Codreanu și Nistor Grozavu să spună clar despre ce este vorba în cazul Gaudeamus. Și dacă sunt încălcate prevederile legii, să se ia măsuri pentru ca acest lucru să înceteze. Mă adreseze celor de la poliție să intervină și să verifice în ce măsură a fost respectată legea în momentul în care au fost lansate niște lucrări de demontare a acoperișului acestui edificiu”, a spus Andrei Năstase.

Primarul ales a fost informat despre faptul că demontarea acoperișului a început acum două zile, pe ascuns. Năstase spune că a încercat de câteva ori să ia legătura cu responsabilii de la Primărie, dar nimeni nu îi răspunde la telefon.

Demolarea Cinematografului Gaudeamus, din strada Vasile Alecsandri, a fost autorizată în 2016, fapt care s-a lăsat cu nemulțumiri din partea activiștilor civici.

Asociația tinerilor artiști Oberliht a lansat o petiție împotriva demolării. Membrii asociației au prezentat o serie de argumente pentru care cinematograful trebuie păstrat.

Aceștia au cerut includerea clădirii în registrul Monumentelor de importanță locală.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău