Primăria Iași alocă fonduri Chișinăului pentru combaterea pandemiei: Așa se vede frăția dintre două orașe și două comunități de români
-
01 Aprilie 2020 13:14
Orașul Iași din România a decis să ofere Chișinăului 200 de mii de lei românești, echivalentul a peste 800 de mii de lei moldovenești, în contextul pandemiei de COVID-19.
După cum a menționat primarul de Iași, Mihai Chirica, banii vor fi folosiți pentru acțiuni de combatere a răspândirii noului coronavirus, inclusiv pentru dotarea spitalelor cu utilaj, măști, costume de protecție și dezinfectanți, scrie Radio România Iași.
„Un lucru care pare inedit la nivel național, am aprobat și o sumă de 200.000 de lei pentru susținerea acțiunilor de combatere a COVID-19, la orașul nostru, prieten și frate, Chișinău. Așa se vede frăția dintre două orașe și două comunități de români de pe un mal și celălalt al Prutului, printr-un sprijin direct, nu doar din vorbe, ceea ce credem că este necesar să facă și alte autorități ale României”, a spus Mihai Chirica în acest context.
Primarul Ion Ceban a apreciat acest gest, „în condițiile când nici peste Prut nu este prea ușor, iar pentru lupta cu COVID sunt necesare surse financiare substanțiale”, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Chișinău.
Banii donați de Primăria Iași vor fi repartizați instituțiilor medicale din Chișinău, implicate în tratarea bolnavilor de COVID-19. Municipalitatea anunță că banii vor fi alocați pentru achiziționarea de echipamente medicale și consumabile, transmite IPN.