Primăria Chișinău planifică extinderea cabinetului veterinar, dotarea cu utilaje performante și crearea registrului electronic al animalelor
-
07 Martie 2019 18:05
Circa 100 de câini ai străzii au fost sterilizați la Centrul municipal de sterilizare a câinilor, de la deschiderea acestuia la Chișinău, acum patru luni. Animalele sunt prinse în stradă de către hingherii Centrului, care fac acest lucru ca urmare a unor plângeri sau solicitări ale cetățenilor, transmite IPN.
Potrivit doctorului veterinar Vlad Serghei, zilnic pot fi sterilizați în jur de zece animale, femele sau masculi. Depinde câte animale sunt prinse. Când ajung la centru, urmează o perioadă de carantină, de circa zece zile. Câinii bolnavi sunt eutanasiați, iar cei sănătoși sterilizați. După o perioadă de recuperare, sunt incluși în programul de adopție. Medicul spune că oamenii nu sunt prea deschiși să ia acasă un câine al străzii. Mai mult aceștia sunt în grija voluntarilor. Dacă nu își găsesc stăpân, după ce li se aplică marcaj cu număr la ureche, câinii sunt eliberați acolo unde au fost capturați.
Aflat într-o misiune de schimb de experiență în Republica Moldova, Aurelian Ștefan, medic veterinar din România, reprezentant al ONG-ului Romanian Animal Rescue, spune că singura metodă de rezolvare a problemei este oprirea înmulțirii necontrolate a animalelor, indiferent că sunt câini, pisici sau alte animale. „S-a format un concept numit conceptul „ABC” pentru animale, Animal Birth Control. Asta înseamnă că animalele care se înmulțesc fără niciun control, fără niciun fel de regulă, o să ajungă la adăposturile de animale care niciodată nu pot suplini o familie. Adăposturile sunt niște locuri pe care ar trebui să le transformăm în centre de adopție, centre sociale, unde oamenii să vină cu familia, să se joace cu cățeii și să-i adopte. Ar fi ideal”, a spus Aurelian Ștefan. Echipa din România planifică să sterilizeze circa 150 de câini, în trei zile. Ajutorul este oferit colegilor de la Chișinău gratuit.
Anterior, primarul general Ruslan Codreanu, a declarat că se intenționează sterilizarea a circa o mie de câini în primele șase luni de la deschiderea Centrului, iar pentru anul viitor se planifică extinderea cabinetului veterinar, dotarea cu utilaje performante și crearea registrului electronic al animalelor. Acum Centrul are un singur un cabinet veterinar.
Investiția municipalității în deschiderea Centrului pentru sterilizarea și îngrijirea câinilor este de circa 400 de mii de lei, surse alocate din bugetul municipal.