Primar | Localitățile din Moldova demult au făcut unirea cu România prin proiecte comune
-
06 Martie 2018 18:02
Localitățile care au semnat declarațiile de unire cu România, demult au făcut unirea prin înfrățirea lor cu alte localități de peste Prut, dar și prin realizarea de proiecte comune la nivel local, inclusiv prin cooperare pe plan financiar, cultural, sportiv sau artistic. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la IPN, de către primarul de Capaclia, raionul Cantemir, Alexei Busuioc, transmite IPN.
Edilul spune că este realist, conștientizând faptul că unirea se face treptat și cu voință politică. „Noi demult am deschis frontierele, prin proiectele pe care le realizăm împreună cu România. Dincolo de asta rămâne partea politică, care e mai greu de realizat”, a conchis Alexei Busuioc. El a mai spus că aleșii locali nu au primit nici un ban pentru semnarea declaraților de unire, așa cum au vehiculat unele persoane pe rețelele de socializare.
Ionela Lozovan, primar de Pitușca, raionul Călărași, localitate semnatară a declarației de unire cu România, spune că moldovenilor de mici li se insuflă antipatia față de români și li se educă comportamentul discriminatoriu față de ei. „Majoritatea oamenilor cu care discut sunt pentru unire, dar sunt și tineri care spun că nu le trebuie România. Însă, trebuie să se unească toți. Lumea trebuie să conștientizeze că alături de România va fi mai bine”, a spus Ionela lozovan.
Scriitorul Nicolae Dabija, a menționat că Republica Moldova este „acea coadă de șopârlă căreia șopârla nu i-a mai crescut”, în consecință devenind un stat eșuat. „Doar prin Unirea cu România vom avea independență, neutralitate militară iar Rusia va fi obligată să-și ia armata și să plece de aici”, a spus Nicolae Dabija.
Ștefan Sofronovici, cercetător științific la Academia de Științe a Moldovei, susține că Republica Moldova e ca un copil furat de la mama România, de către mama vitregă Rusia, care o ține sfera ei de influență. „Cauza unirii pentru noi este una sfântă, deoarece poporul român este unicul popor în Europa despărțit după voia Rusiei”, a spus Ștefan Sofronovici.
Potrivit mișcărilor unioniste, până astăzi, 94 de localități din Republica Moldova au semnat declarațiile simbolice de unire cu România.