Prima sesiune plenară a Conferinței privind viitorul Europei s-a desfășurat la Strasbourg
-
20 Iunie 2021 10:57
Politicieni și cetățeni europeni s-au reunit sâmbătă într-o sesiune specială pentru a analiza viitorul Uniunii Europene, cu scopul de a face politica mai reprezentativă, mai reactivă și mai democratică, transmite DPA, scrie AGERPRES.
Scopul este de a veni cu propuneri concrete până la începutul anului 2022, care vor fi apoi deliberate de membrii UE și de Parlamentul European.
''Ce funcționează, ce trebuie schimbat? Cum să creăm o Uniune care să fie adecvată pentru următoarele decenii? Cum să creăm o Uniune care să fie mai rezistentă, să acționeze mai rapid și să fie mai eficientă?", a punctat Guy Verhofstadt, membru belgian al Parlamentului European care prezidează conferința, în declarația sa de deschidere a primei sesiuni plenare a acesteia, în prezența reprezentanților celor trei mari instituții ale UE, precum și a camerelor consultative ale acestora, a statelor membre și a societății civile.
Potrivit oficialului european, printre subiectele care urmează să fie discutate se numără modalitățile de accelerare a procesului decizional democratic și modalitățile de depășire a veto-urilor care blochează proiectele UE, aluzie la faptul că problemele de politică externă și fiscală necesită aprobarea unanimă a celor 27 de membri ai UE, o cerință pe care unii ar dori să o anuleze.
Există, de asemenea, apeluri pentru a acorda Parlamentului European o mai mare influență, în special în ceea ce privește numirile în posturi-cheie ale UE.
Mulți dintre vorbitorii de la evenimentul de la Strasbourg - unii în direct, alții online - s-au referit la necesitatea de a implica cetățenii UE în politică, în special pe teme precum schimbările climatice, migrația, forța de muncă, schimburile academice și libertatea de călătorie.
Conferința a fost concepută ca fiind deschisă. Pe lângă sesiunea plenară, Conferința privind viitorul Europei se va desfășura sub forma unei platforme online multilingve care va permite cetățenilor europeni să își împărtășească viziunea asupra viitorului Europei. Astfel, ei au posibilitatea de a participa online și chiar de a-și înființa propriile grupuri de discuții.
Platforma, care a fost lansată la mijlocul lunii aprilie, a atras peste 17 700 de participanți până sâmbătă. UE are o populație de aproximativ 450 de milioane de locuitori, remarcă AFP, care punctează că propunerile care vor rezulta din aceste lucrări sunt așteptate în primăvara anului 2022, care coincide cu președinția franceză a Consiliului și cu alegerile în care este în joc realegerea lui Emmanuel Macron, care intenționează să plaseze Europa în centrul campaniei sale.
Următoarea sesiune a Conferinței privind viitorul Europei este programată pentru 22-23 octombrie.