Prima rută turistică moldo-română va fi realizată până la finele anului

  • 23 Noiembrie 2018 09:15
Prima rută turistică moldo-română va fi realizată până la finele anului

Prima rută turistică comună moldo-română „Ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt în România și în Republica Moldova” va fi realizată până la finele lui 2018.

Aceasta va străbate nouăsprezece localități și cinci domenii viticole, oferind, astfel, turiștilor o lecție de istorie și de spiritualitate. Subiectul a fost discutat la o întrevedere a ministrului moldovean al economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, cu ministrul român al turismului Bogdan Gheorghe Trif, la București, transmite IPN.

Ruta va oferi turiștilor o lecție de istorie și de spiritualitate prin intermediul obiectivelor turistice reprezentate de mănăstirile ctitorite, cetățile fortificate de Marele Voievod, hrubelor vechi de peste 500 de ani, care se păstrează și astăzi. Nu în ultimul rând, muzee în cadrul cărora sunt organizate expoziții cu artefacte din timpul domniei voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.

„Cred cu tărie că „Ruta turistică a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt în România și în Republica Moldova” este încă un pas important spre dezvoltarea unui sector al turismului competitiv și durabil între țările noastre, va fi un generator de creștere economică și promovare a turismului de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt convins că turiștii vor descoperi multe locuri frumoase și pitorești în țara noastră, dar și tradiții cu care Moldova se mândrește”, a menționat Chiril Gaburici, citat într-un comunicat de presă al Ministerului.

Rutele turistice comune vor fi promovate la Forumul consultativ Anual al Rutelor Culturale ale Consiliului Europei, ce va fi organizat de Ministerul Turismului, la Sibiu, în perioada 2-4 octombrie 2019.

Introducerea domeniilor viticole, a podgoriilor și a beciurilor domnești în „Ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt în România și în Moldova” s-a datorat faptului că Moldova statală în Evul Mediu a fost una dintre cele mai importante regiuni de cultivare a viței-de-vie și de producere a vinului, iar podgoriile erau deținute de domnitorii țării.

Echipa Ministerului Turismului din România va efectua o vizită de lucru la Chișinău, pentru a discuta despre domeniile de interes comun și perspectivele de cooperare pentru viitor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău