Prima reacție a lui Nicușor Dan de la începerea discuțiilor privind întâlnirea Trump-Putin

  • 12 August 15:50
Prima reacție a lui Nicușor Dan de la începerea discuțiilor privind întâlnirea Trump-Putin Nicușor Dan, președintele României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan salută „eforturile” președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului din Ucraina, în prima sa reacție de la începerea pregătirilor pentru întâlnirea Trump-Putin din Alaska, prevăzută vineri, 15 august.

„Salut eforturile președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de a construi o soluție de pace justă și durabilă”, a transmis Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa de X, scrie HotNews

Președintele amintește și de declarația comună semnată de 26 de șefi de stat și de guvern europeni, care spun că ucrainenii trebuie să aibă libertatea de a decide asupra viitorului lor.

„Am semnat, împreună cu ceilalți lideri europeni, declarația noastră comună care afirmă fără echivoc: pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul.

Vom continua să susținem Ucraina, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune și pentru apărarea valorilor care stau la baza proiectului european”, a mai spus președintele Nicușor Dan.

Citește și: Donald Trump și Vladimir Putin se vor întâlni pe 15 august, în Alaska. Anunțul făcut de președintele american

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
29,96
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:3,09 m/s
Wed
23
Thu
26
Fri
24
Sat
24
Sun
26
Arhivă Radio Chișinău