Prima „națiune spațială” are un președinte rus și caută „cei mai creativi” cetățeni
-
26 Iunie 2018 11:24
Asgardia, autoproclamată prima ''națiune spațială'' și-a înscăunat, luni, președintele în cadrul unui eveniment desfășurat la Viena și promite viitorilor săi cetățeni să amplaseze pe orbită un stat unde vor putea trăi în pace și armonie, notează AFP, citată de Agerpres.
Ceremonia de investitură a liderului noii națiuni spațiale a reunit aproximativ 200 de persoane în Palatul Hofburg, a constatat un jurnalist al AFP.
Cu steag, imn și constituție, ''președintele'' Igor Ashurbeyli, un inginer informatician și om de afaceri rus, nu a lăsat nimic la voia întâmplării pentru a da formă proiectul său numit Asgardia, cu referire la orașul din cer descris în mitologia nordică.
Motorul acestui vast proiect lansat în urmă cu doi ani, Igor Ashurbeyli, care a lucrat într-o companie rusă de echipament militar, potrivit site-ului Asgardia, dorește să ofere ''un cadru filosofic, juridic, științific și tehnic pentru a permite acces egal la spațiu pentru toți oamenii de pe Pământ", se arată într-un comunicat.
Potrivit omului de afaceri, aproximativ 200.000 de persoane din întreaga lume au aplicat deja online pentru a deveni cetățeni asgardieni.
"Întreaga istorie a civilizației pe Terra a demonstrat că omenirea nu este decât o spirală perpetuă de războaie sângeroase și lupte pentru teritoriu și resurse", a susținut șeful Asgardiei în discursul său susținut în fața parlamentarilor "națiunii spațiale".
"Prin unirea în jurul Asgardiei, partea progresistă a umanității poate oferi o alternativă la civilizația de pe Pământ înlocuind geopolitica cu politica spațială", a promis el.
Fostul deputat liberal-democrat Lembit Opik a fost numit președinte al Parlamentului.
Asgardia va avea în curând un Consiliu de Miniștri, un Parchet General, o Administrație și o Bancă Centrală pentru viitoarea criptomonedă, a mai spus președintele său.
Lansarea de anul trecut a primului satelit asgardian în spațiu ar trebui să fie urmată de lansarea altor sateliți pentru ''furnizarea de servicii digitale către cetățenii asgardieni''.
Ashurbeyli recunoaște că utopia sa nu va fi una ieftină. Până în prezent, el a finanțat proiectul din fonduri proprii și prin intermediul donațiilor private. În viitor, asgardienii vor trebui să plătească o ''taxă de cetățenie'' anuală de 100 de euro, precum și impozite pe venit și pe afaceri, a declarat el jurnaliștilor.
În ceea ce privește aspectul științific al proiectului, el se bazează pe propriile sale cunoștințe pentru a instala oamenii pe Lună în următorii 25 de ani.
Ashurbeyli are ambiții mărețe. El dorește să clădească o populație de 150 de milioane de persoane în zece ani, notează Reuters. De asemenea, planul său prevede instalarea în spațiu a unor ''arce spațiale'' cu gravitație artificială în care oamenii vor putea trăi permanent.
''Această zi cu siguranță va rămâne în analele celor mai importante evenimente din istoria umanității'', a spus Ashurbeyli în discursul său. ''Am stabilit toate ramurile de guvernare. Prin urmare, pot declara cu încredere că Asgardia - prima națiune spațială a umanității unite - s-a născut'', a adăugat el.
Ashurbeyli dorește să atragă 2% din populația ''cea mai creativă'' a lumii. Întrebat cum decurge acest proces, el a răspuns că ''selecția cetățenilor va continua'' și ar putea ''implica și teste IQ''.