Prețul petrolului și al gazului natural va SCĂDEA cu 39%

  • 23 Iulie 2015 09:17
Prețul petrolului și al gazului natural va SCĂDEA cu 39%

Banca Mondială și-a revizuit, în jos, estimările privind prețurile la mai multe materii prime, iar în cazul petrolului consideră că prețul va coborî mai puțin decât previziona anterior, transmite Bloomberg, citat de Agerpres..

Potrivit unui raportul trimestrial cu privire la prognozele pentru materiile prime, publicat miercuri, Banca Mondială se așteaptă ca prețul mediu pentru combustibilii de genul petrol, gaze naturale și cărbune să scadă cu 39% în acest an, comparativ cu 2014, în timp ce prețurile la metale și îngrășăminte să coboare cu aproximativ 12%.

'Toate prețurile la principalele materii prime sunt așteptate să scadă în 2015, în principal din cauza ofertelor abundente, iar în cazul materiilor prime industriale din cauza cererii slabe', se arată în raportul Băncii Mondiale.

În prezent, materiile prime se tranzacționează la cel mai scăzut preț din ultimii 12 ani, după un deceniu în care piața a crescut ca urmare a dezvoltării piețelor emergente de genul Chinei sau Indiei. Banca Mondială avertizează că în special consumul de metale și cărbune ar putea încetini în China, pe măsură ce economia chineză devine una orientată spre servicii, iar autoritățile de la Beijing iau măsuri pentru a reduce poluarea.

În schimb, în cazul petrolului, Banca Mondială estimează că prețul acestuia va scădea de la o medie de 96 de dolari per baril - anul trecut - până la 57 de dolari - în acest an. Noua estimare reprezintă o îmbunătățire comparativ cu o scădere până la 53 de dolari, cât estima în aprilie Banca Mondială. Cu toate acestea, economistul șef al Băncii Mondiale, John Baffes a subliniat că revizuirea estimărilor nu înseamnă că prețul petrolului își va reveni.
'În pofida revizuirii ușoare, în sus, a estimărilor de preț pentru 2015, stocurile mari și creșterea producției din țările membre OPEC sugerează că prețurile vor rămâne la un nivel scăzut, pe termen mediu', a declarat John Baffes.

În ceea ce privește prețurile la gazele naturale, Banca Mondială estimează că acestea vor scădea semnificativ în Asia, Europa și SUA, iar prețurile la cărbune se vor diminua cu 17%, din cauza concurenței venite din partea altor combustibili, precum gazele naturale, dar și a tranziției spre energiile regenerabile.

Pe ansamblu, prețul metalelor va înregistra o reducere medie de 17% în 2015, comparativ cu 2014, peste scăderea de 12% preconizată în luna aprilie, motivul principal fiind diminuarea cu peste 40% a prețului la minereul de fier, până la 55 de dolari pe tonă. De asemenea, prețurile la materiile prime agricole ar urma să scadă cu 11% în 2015 față de 2014, pe măsură ce recoltele și stocurile se acumulează în cele două Americi, susține Banca Mondială.

Raportul Băncii Mondiale a fost publicat într-o zi în care prețul mai multor materii prime a înregistrat scăderi, începând cu cuprul, al cărui preț a coborât cu 1,7%, și cu minereul de fier, unde prețul s-a redus cu 2,8%.

În paralel, prețul aurului a scăzut cu 1,1%, atingând cel mai redus nivel din ultimii cinci ani, iar prețul petrolului pe piața americană a scăzut sub pragul de 50 de dolari per baril, pentru prima dată după luna aprilie.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Nori împrăștiați
Umiditate:84 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău