Prețul petrolului a crescut după ce Uniunea Europeană a confirmat un embargo privind petrolul rusesc
-
04 Mai 2022 15:05
Uniunea Europeană a confirmat miercuri că intenționează să pună capăt tuturor importurilor de țiței și produse petroliere rafinate din Rusia, până la finele acestui an, cea mai extremă măsură anunțată până acum de blocul comunitar în ideea de a pune presiune economică pe Rusia ca să înceteze războiul din Ucraina, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Cotația țițeiului a crescut imediat după acest anunț, pe fondul estimărilor că va avea loc o creștere a competiției pentru livrările de petrol din altă parte. În jurul orei 7:45 GMT, cotația futures la barilul de țiței WTI (West Texas Intermediate n.r.) era în creștere cu 2,8%, până la 105,31 dolari per baril, în timp ce cotațiile futures la țițeiul Brent erau în creștere cu 2,7% până la 107,84 dolari per baril.
În cadrul celui de al șaselea pachet de sancțiuni, blocul comunitar a anunțat miercuri că va exclude de asemenea Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, alături de alte două bănci rusești, din sistemul de mesagerie financiară SWIFT, ceea ce va crește și mai mult izolarea Rusiei față de sistemul financiar internațional.
Embargoul anunțat miercuri de executivul comunitar era în mare parte așteptat de analiști, după ce săptămâna trecută Germania, prima economie europeană, a renunțat la opoziția sa anterioară față de ideea interzicerii importurilor de petrol rusesc.
Conform măsurilor dezvăluite miercuri, UE va pune capăt importurilor de țiței brut rusesc în decurs de șase luni, iar importurile de produse petroliere rafinate vor înceta până la finele lui 2022. Răgazul mai mare decis în cazul produselor rafinate are legătură cu dependența mai mare a UE față de motorina importată din Rusia.
Într-un discurs ținut în Parlamentul European, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit indicii cu privire la o posibilă exceptarea de la noua reglementare, în pofida apariției în presă a unor zvonuri privind posibilitatea de a importa în continuare petrol rusesc de către Ungaria și Slovacia, țări ale căror sisteme energetice au fost construite în perioada comunistă și sunt complet dependente de conductele sovietice de petrol.