Președinții Maia Sandu și Borut Pahor au discutat cu un grup de tineri și au plantat arbori la Grădina Botanică
-
02 Octombrie 2021 09:00
Vizita de ieri, 1 octombrie a Președintelui Republicii Slovenia a continuat cu o discuție pe care doamna Maia Sandu și domnul Borut Pahor au avut-o cu un grup de liceeni din Chișinău, printre care și reprezentanți ai Consiliului național al elevilor.
„Reuniți la „Europe Cafe”, tinerii ne-au împărtășit viziunea lor despre viitorul țării noastre. Potrivit elevilor, agenda de dezvoltare a țării noastre trebuie să fie mai prietenoasă față de mediu, pentru a oferi o șansă la viață de calitate următoarelor generații. Am discutat și despre efectul tehnologiilor, care pot produce, în viitor, schimbări profunde în viața oamenilor”, a spus Președintele Republicii Moldova.
Tradițional, la finalul vizitei, cei doi șefi de stat au mers la Grădina Botanică, unde au plantat câte un puiet de păducel, în semn de prietenie între Republica Moldova și Republica Slovenia. „Păducelul este un arbust puternic, care crește cu o coroană bogată, cu flori și fructe - astfel ne dorim să sporească și să se dezvolte și relațiile dintre țările noastre”, a menționat Președinta Maia Sandu.
Președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor, s-a aflat în vizită oficială la Chișinău la invitația Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.