Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit în audiență de Papa Francisc

  • 24 Martie 2017 13:18
Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit în audiență de Papa Francisc

Președintele României Klaus Iohannis va participa sâmbătă, la Roma, la reuniunea informală a Consiliului European organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. Vineri, șeful statului român va fi primit în audiență de Papa Francisc, alături de ceilați șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa sâmbătă, 25 martie a.c., la Roma, la reuniunea informală a Consiliului European organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma.

Summitul aniversar de la Roma va celebra un moment definitoriu în evoluția proiectului european, respectiv semnarea la 25 martie 1957, de către cele șase state fondatoare ale Uniunii - Belgia, Franța, Germania Federală, Italia, Luxemburg și Olanda - a Tratatului privind Comunitatea Economică Europeană și Tratatului Comunității Europene pentru Energie Atomică (EURATOM).

Reuniunea Consiliului European va reprezenta atât un moment de sărbătoare, cât și unul de bilanț al celor șaizeci de ani de la crearea proiectului european. Totodată, Summitul de la Roma va marca începutul procesului de reflecție cu privire la viitorul Uniunii Europene, proces care ar urma să fie definitivat în cursul anului 2019.

În marja reuniunii Consiliului European, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va fi primit în audiență vineri, 24 martie a.c., alături de ceilalți șefi de stat și de guvern, la Sfântul Scaun, de către Sanctitatea Sa Papa Francisc.

Cu prilejul deplasării la Roma, Președintele României va participa duminică, 26 martie a.c. la o întâlnire cu studenți și cadre didactice de naționalitate română din Italia, la Accademia di Romania. În cadrul acestei dezbateri, Președintele Klaus Iohannis va susține o alocuțiune în care va prezenta viziunea României cu privire la viitorul Uniunii Europene”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău