Președintele Regiunii Sicilia a declarat stare de alertă în zonă, după cutremurul din apropierea vulcanului Etna

  • 26 Decembrie 2018 19:17
Președintele Regiunii Sicilia a declarat stare de alertă în zonă, după cutremurul din apropierea vulcanului Etna

În Italia, un cutremur de magnitudine 4,8 a zguduit regiunea din apropierea vulcanului Etna, care a erupt din nou acum două zile.

Nimeni nu a murit, dar mulți oameni au fost răniți, iar o porțiune de autostradă a fost afectată.

Teama persistă în rândul locuitorilor din Sicilia, după seismul cu magnitudine de 4,8, cu epicentrul între localitățile Viagrande și Trecastagni.

Cutremurul s-a produs în partea sud-estică a vulcanului Etna, la o distanță de 5 kilometri de mare, unde se află mici comunități agricole și viticole.

Zeci de familii și-au petrecut noaptea pe străzi, ca măsură de precauție. Șase localități au suferit cele mai mari pagube materiale. Clopotnița bisericii Santa Maria Santissima del Carmelor din Acireale și statuia Sfântului Emidio s-au prăbușit.

Aproximativ 30 de persoane au primit asistență medicală. De sub dărâmături, la Zafferana, pompierii au salvat și trei cățeluși. Președintele Regiunii Sicilia, Nello Musumeci, declară stare de alertă în zonă, cu atât mai mult cu cât un alt vulcan mai mic, dar la fel de periculos ca Etna, Stromboli, din Insulele Eoliene, a devenit activ.

Sursa: rra

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău