Președintele Mexicului condamnă ordinul lui Donald Trump de a construi un zid la granița dintre SUA si Mexic
-
26 Ianuarie 2017 08:39
Președintele mexican Enrique Pena Nieto a condamnat miercuri proiectul zidul de la frontiera cu SUA, pentru construcția căruia omologul său american Donald Trump a emis un ordin executiv, transmite Agerpres.
"Regret și condamn decizia Statelor Unite de a continua construcția zidului care, de ani de zile, în loc să ne unească, ne desparte", a spus Pena Nieto într-un mesaj video difuzat pe contul său de Twitter.
"Mexicul nu crede în ziduri. Am spus-o de mai multe ori: Mexicul nu va plăti niciun zid", a reacționat el la promisiunile lui Trump că zidul va fi plătit de mexicani.
Donald Trump a luat miercuri și alte măsuri împotriva imigrației ilegale, iar Ernesto Pena Nieto a reacționat anunțând că a cerut celor 50 de consulate mexicane din SUA să se transforme în "adevărați apărători ai drepturilor migranților mexicani".
Deși opoziția i-a cerut miercuri să își anuleze întâlnirea programată cu Trump, la Washington, președintele mexican nu a făcut un anunț în acest sens. În aceeași zi, ministrul de externe Luis Videgaray Caso a anunțat, potrivit Reuters, că Pena Nieto se va întâlni cu omologul său american, așa cum era stabilit.