Președintele interimar al Senatului român, Mircea Abrudean: „România sprijină ferm integrarea europeană a Republicii Moldova și intensificarea colaborării interparlamentare”
-
25 Martie 13:45
România sprijină ferm integrarea europeană a Republicii Moldova și intensificarea colaborării interparlamentare pentru dezvoltarea sa economică și socială, a declarat astăzi, 25 martie, președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean, aflat în vizită la Chișinău.
La conferința de presă comună cu oficialul român, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a subliniat importanța colaborării interinstituționale în acest an electoral pentru întărirea securității ambelor state în fața imixtiunilor străine, transmite Radio Chișinău.
În cadrul întrevederii, a fost discutată intensificarea cooperării interparlamentare în sectoare-cheie precum infrastructura și securitatea, în mod special în vederea consolidării securității electorale, a declarat președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
De asemenea, șeful Parlamentului de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru contribuția României în avansarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, în special pe dimensiunea de aproximare a legislației.
„L-am informat despre procesul de integrare europeană în desfășurare, i-am mulțumit pentru tot suportul acordat de parlamentarii și europarlamentarii români care au avut o contribuție crucială în procesul de negociere și de aprobare a planului de dezvoltare pentru Republica Moldova. Am mai discutat despre agenda noastră parlamentară. Deja suntem în proces de actualizare a relațiilor între comisiile noastre. Domnul Abrudean m-a asigurat de tot suportul în procesul de aproximare a legislației”, a spus Igor Grosu.
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a reafirmat angajamentului ferm al României de a susține integrarea europeană a Republicii Moldova prin proiecte concrete de dezvoltare socială și economică.
„Colaborarea noastră la nivel parlamentar este un exemplu elocvent al parteneriatului nostru strâns, cu obiectul principal de consolidare a parcursului european al Republicii Moldova, creșterea rezilienței și sprijinirea dezvoltării economice și sociale. Suntem alături de frații noștri de peste Prut în depășirea crizei energetice și în procesul de integrare europeană. România rămâne un partener de încredere al Republicii Moldova. Continuăm să oferim sprijin concret în sectoare-cheie precum energia, infrastructura și dezvoltare economică”, a spus Mircea Abrudean.
De asemenea, Mircea Abrudean a reafirmat sprijinul României pentru a crește reziliența Republicii Moldova în fața atacurilor hibride rusești și a șantajului energetic al Moscovei.

