Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, efectuează astăzi o vizită oficială în R. Moldova
-
01 Martie 09:41

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, efectuează astăzi, 1 martie, o vizită oficială în Republica Moldova, ocazie cu care se va întâlni cu președinta Maia Sandu.
Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, Bolojan va fi primit la ora 10:00, de Maia Sandu, la final urmând să susțină împreună o conferință de presă.
Ulterior, Ilie Bolojan se va întâlni și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și cu prim-ministrul Dorin Recean.
Totodată, președintele interimar al României va depune o coroană de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt de la Chișinău.
Vineri, într-o conferință de presă, Bolojan a spus că merge la Chișinău cu „ideea de parteneriat, de sprijin și de colaborare”.
„Ca de fiecare dată, R. Moldova a fost o chestiune specială pentru țara noastră, o datorie pentru noi. Ne ducem, ca de fiecare dată, cu ideea de a-i susține și de a găsi formule de colaborare în așa fel încât și la ei și la noi lucrurile să meargă cât mai bine. Mergem cu ideea de parteneriat, de sprijin și de colaborare, așa cum am făcut-o de fiecare dată”, a spus Ilie Bolojan.