Președintele Franței facilitează accesul la arhive clasificate, inclusiv la cele asupra războiului din Algeria
-
09 Martie 2021 15:26
Președintele francez Emmanuel Macron a decis să faciliteze accesul la arhive clasificate de peste 50 de ani, inclusiv la cele asupra războiului din Algeria, după cum a preconizat raportul istoricului Benjamin Stora, informează marți AFP, potrivit Agerpres.
Șeful statului francez "a luat decizia de a le permite serviciilor de arhivă să înceapă de mâine (miercuri) declasificări de documente aflate sub incidența secretului de apărare națională (...), până la dosare din anul 1970 inclusiv", a anunțat Președinția franceză într-un comunicat.
"Această decizie va fi de natură să scurteze în mod sensibil perioadele de așteptare legate de procedura de declasificare, fiind vorba în special de documente legate de războiul din Algeria", potrivit textului.
Anunțul intervine la o săptămână după recunoașterea de către președintele Macron, "în numele Franței", că avocatul și liderul naționalist Ali Boumendjel a fost "torturat și asasinat" de armata franceză în timpul războiului din Algeria, în 1957.
Aceste gesturi de aplanare sunt recomandate în raportul înmânat președintelui francez, pe 20 ianuarie, de către istoricul Benjamin Stora, în scopul "reconcilierii memoriei" și "pentru a privi Istoria în față".
Decizia asupra arhivelor "demonstrează că ne mișcăm foarte repede", subliniază Palatul Elysee.
Însă anvergura ei depășește cadrul istoriei Algeriei, iar Macron "a auzit cererile comunității universitare", care se plânge de dificultățile accesului la arhive clasificate de peste 50 de ani, din cauza aplicării scrupuloase a unei circulare privind protecția secretului de apărare națională.
"Guvernul a angajat o activitate legislativă de ajustare a punctului de coerență între codul patrimoniului și codul penal", pentru "a întări comunicabilitatea, fără a compromite securitatea și apărarea naționale", cu obiectivul de a ajunge la un nou dispozitiv "înainte de vara lui 2021", precizează Palatul Elysee.
Salutând recentele decizii luate de Macron, autoritățile algeriene cer de ani de zile deschiderea arhivelor coloniale, precum și o reglementare a problemei "dispăruților" din timpul Războiului de Independență - mai mult de 2.200 de persoane, potrivit Algerului - și celei a testelor nucleare franceze din Sahara algeriană.
"Gesturile simbolice nu pot avea anvergură decât dacă sunt susținute de mobilizări ale cetățenilor asupra fiecărei probleme: arhivele, testele nucleare, persoanele dispărute", a subliniat la începutul lui martie Benjamin Stora, într-un interviu acordat cotidianului francofon El Watan.