Firesc, autoritățile medicale internaționale au spus că e o escrocherie și încă una extrem de periculoasă. Numai că în Gambia, să spui președintelui că vorbește prostii însemna practic să-ți semnezi condamnarea la închisoare. Așa că, în momentul în care pe adresa unei organizații caritabile din țară dedicată persoanelor infectate cu HIV a venit o invitație prin care se solicitau voluntari pentru programul de tratament al președintelui, nimeni nu a îndrăznit să refuze, menționează Digi24. 

„M-am gândit să trimit niște oameni, dar m-am temut că dacă nu mă duc chiar eu, s-ar putea să dau de necaz”, spune Lamin Ceesay, președintele acestei organizații și prima persoană din Gambia care a recunoscut public, în anii 2000, că are HIV. „Și m-am mai gândit: în fond, de ce nu? Nu poate să facă niciun rău”, a povestit el. 

S-a dovedit însă că Ceesay s-a înșelat. Abia când a ajuns la clinica președintelui, improvizată la Palatul Prezidențial, i s-au explicat regulile programului: fără fumat, fără băut ceai sau cafea. Fără sex. Dar mai ales, fără niciun fel de alt medicament, inclusiv tratamentele antiretrovirale pe care i le prescriseseră doctorii săi curanți. 

FOTO: Guliver/Getty Images

Nu mai era nicio scăpare. Bodyguarzii înarmați ai lui Jammeh stăteau în fața ușilor clinicii. În următoarele șase luni, li s-a spus pacienților, nimeni nu va avea voie să iasă din clinică fără permisiunea expresă a președintelui. 

Și așa a început tratamentul.

În fiecare dimineață, președintele îi ungea pe pacienți pe trup cu o misterioasă pastă verde, timp în care cânta rugăciuni dintr-un Coran îmbrăcat în piele. Apoi, de două ori pe zi, pacienții aveau obligația să bea dintr-o sticlă în care era o poțiune din ierburi, de culoare galbenă. Jammeh a refuzat cu obstinație să dezvăluie ce era în sticlă, deși i se spusese că dacă într-adevăr a găsit un leac pentru HIV, ar putea face Gambia bogată peste noapte.

Nu se știe ce era în sticlă, cert e că i-a provocat constant diaree lui Ceesay. Bărbatul a luat și tuberculoză de la un alt pacient și în cele din urmă a devenit atât de slăbit, încât a trebuit să fie transferat la un spital adevărat. Analizeze au arătat că virusul HIV pe care îl purta în corp proliferase și a fost pus din nou pe tratament antiretroviral. 

Ceesay a fost, totuși, printre cei norocoși. Soția lui, și ea HIV-pozitivă, a murit în timpul tratamentului cu ierburi. Au murit, de fapt, majoritatea celorlalți pacienți. „Tot timpul eram invitat la câte o înmormântare”, spune Ceesay. 

Nu acesta era, însă, tabloul promovat de președintele Jammeh, care i-a obligat pe pacienți să apară la televiziunea de stat din Gambia și să proslăvească succesul programului său anti-HIV. Printre acești pacienți s-a numărat și Ousman Sowe, care avea o diplomă în sănătate publică obținută la Universitatea Leeds din Marea Britanie. Dorind să dea programului său o seriozitate academică, Jammeh și l-a făcut pe Sowe purtător de cuvânt, în încercarea de a rispi îndoielile jurnaliștilor străini increduli. La un moment dat, Sowe a declarat unui reporter de la BBC că are „sută la sută încredere” în tratament. De fapt, obligat și el să renunțe la tratamentul său antiretroviral, Sowe a devenit atât de slăbit, încât abia mai putea urca câteva scări. „Ca persoană educată ce eram, știam că toate astea erau prostii”, mărturisește acum Sowe. „Dar nu puteam spune nimic împotrivă, chiar dacă erau oameni care mureau”, adaugă el în apărarea sa. 

Acum, Sowe și ceilalți pacienți care au supraviețuit lucrează cu Aids-Free World, o organizație neguvernamentală americană care vrea să-l aducă în fața justiției pe fostul președinte al Gambiei pentru ceea ce a făcut. Ar putea fi unul dintre cele mai mari scandaluri de încălcare a drepturilor omului din regimul său. Și ceea ce este și mai șocant, spre deosebire de închisorile secrete sau camerele de tortură, este că aceste abuzuri au fost comise în văzul lumii. Pe de altă parte, lui Jammeh nu prea îi plăcea să fie controlat. Un înalt oficial ONU din domeniul sănătății, care a ridicat unele obiecții, a fost imediat expulzat din Gambia. 

În final, circa 9.000 de oameni se crede că ar fi fost tratați la clinica președintelui. Cum toate arhivele clinicii erau secrete, nimeni nu a putut stabili nici măcar câți dintre ei au murit.

Un singur lucru este totuși sigur - singurul „miracol” al tratamentului său a fost că până la urmă există oameni care au supraviețuit.