Președintele afgan un acord necondiționat de încetare a focului cu talibanii

  • 07 Iunie 2018 13:33
Președintele afgan un acord necondiționat de încetare a focului cu talibanii

Președintele afgan, Ashraf Ghani, a anunțat joi, 7 iunie, un acord necondiționat de încetare a focului cu talibanii până la 20 iunie, dată ce coincide cu sfârșitul perioadei de post musulman, însă a exclus orice alte grupări militante, inclusiv autointitulata grupare Stat Islamic.

Decizia a fost anunțată în urma unei reuniuni de săptămâna aceasta a clericilor islamici din întreaga țară care au enunțat o "fatwa" (decret religios islamic) împotriva atacurilor talibanilor.

Un atentat sinucigaș revendicat de Statul Islamic  a ucis 14 oameni în fața cortului din Kabul unde se desfășura acea reuniune de pace a clericilor care au recomandat încheierea unui armistițiu cu talibanii care doresc reintroducerea legislației islamice stricte, iar președintele afgan și-a exprimat susținerea față de această propunere de armistițiu.

Nu există, deocamdată, o reacție a talibanilor, iar din partea guvernului au existat voci care s-au opus acestui armistițiu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău