„Lecția e simplă. În cuvintele lui Kogălniceanu e tot sensul ei: Unirea face puterea. În lumea asta e o competiție între țări, națiuni și popoare. Popoarele cele mai puternice sunt acelea care reușesc întru ideea de unitate să construiască, să muncească temeinic și să ducă acest mesaj. Noi am fost o țară de țări, de participate separate, vechi voievodate. Și am învățat că unirea face puterea. Haideți să urmăm exemplu, să-l luăm pe Kogălniceanu, pe Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza și să încercăm să dovedim lumii că avem putere prin unire”, a declarat Ioan Aurel Pop, potrivit tvrmoldova.md.
Istoricul Gheorghe Negru spune că noțiunile și ideile apărute în cadrul evenimentelor din 1859 sunt și astăzi actuale.
„Trebuie să ținem cont că evenimentele din 1859, toate ideile exprimate atunci, noțiunile cele mai utilizate atunci „unire”, „independență”, „influență geopolitică”, „ingerințe ale imperiului țarist în politica internă”, ele sunt astăzi poate mai actuale ca niciodată. Noi nu putem astăzi să nu cunoaștem aceste evenimente, nu putem mișca, nu putem realiza unirea dacă nu cunoaștem evenimentele din trecut”.
„Toate evenimentele naționale, culturale, care s-au petrecut în spațiul nostru după 1859, inclusiv în Basarabia, toate pornesc de aici. Atunci au fost enunțat toate ideile, noi nu facem și nu am făcut până în ziua de azi decât să reluăm aceste idei, să le rediscutăm într-un nou context politic și să înnodăm acel fir care a fost rupt în 1812. Toată istoria noastră se află sub semnul acelei uniri din 1859”, mai spune Negru.
Istoricul Ion Negrei spune că, conducătorul și înfăptuitorul Micii Uniri, Alexandru Ioan Cuza, deși a domnit o perioadă relativ scurtă, a reușit să facă multe.
„S-a întemeiat și s-a pus bazele Academiei Române. S-au făcut reforme, a fost un moment când a explodat societatea românească, și a pus bazele moderne și a pornit niște ritmuri de dezvoltare”, a declarat Ion Negrei.