Președinta Ungariei îi cere Papei Francisc să inițieze un dialog pentru pace în Ucraina
-
28 Aprilie 2023 19:34
Președinta Ungariei, Katalin Novak, i-a cerut vineri, 28 aprilie, Papei Francisc, aflat în vizită la Budapesta, să lanseze un dialog între Ucraina și Rusia care să pună capăt războiului între aceste două țări, transmite Agerpres.
„Sfinte Părinte! Cetățenii ungari, la fel ca milioane de oameni din întreaga lume, văd în dumneavoastră un om al păcii. De la care sperăm să vorbească la Kiev și Moscova, la Washington, Bruxelles, Budapesta și tuturor celor fără care nu poate fi pace", a îndemnat președinta ungară, la puțin timp după ce suveranul pontif a sosit la Budapesta, unde a început o vizită de trei zile în Ungaria.
În discursul său susținut la sosire, Papa Francisc a deplâns faptul că Europa asistă în prezent la declinul visului de pace, în timp ce triumfă "soliștii războiului". "În această etapă istorică, pericolele sunt numeroase. Dar, mă întreb, gândindu-mă de asemenea la martirizata Ucraină, unde sunt eforturile creatoare de pace?", a spus suveranul pontif.
În acest prim discurs al său în capitala ungară, rostit după ce s-a întâlnit cu președinta Katalin Novak și cu premierul Viktor Orban, Papa Francisc a formulat mai multe critici și apeluri la adresa Europei, despre care a spus că pare să-și fi pierdut misiunea pașnică aflată la originea sa, făcând referire la comunitatea europeană creată în perioada postbelică, Uniunea Europeană din ziua de azi.
"În perioada postbelică Europa a reprezentat, împreună cu Națiunile Unite, marea speranță cu obiectivul comun ca o legătură mai strânsă între națiuni să prevină conflicte viitoare. Cu toate acestea, în lumea în care trăim, pasiunea pentru politica comunitară și pentru multilateralism pare o frumoasă amintire a trecutului, pare că asistăm la un trist declin al visului inimos al păcii, în timp ce soliștii războiului se impun", și-a exprimat regretul suveranul pontif în acest discurs susținut într-o veche mănăstire care acum este sediu al guvernului ungar.