Președinta Maia Sandu a evidențiat corupția drept principalul risc la adresa securității naționale

  • 09 Septembrie 2021 18:23
Președinta Maia Sandu a evidențiat corupția drept principalul risc la adresa securității naționale

Președinta Maia Sandu a participat la evenimentul festiv, dedicat aniversării a 30-a de la crearea Serviciului de Informații și Securitate, precum și Zilei lucrătorului organelor securității statului, care este marcată astăzi.

Șefa statului a transmis urări de sănătate și succes tuturor colaboratorilor SIS care își fac datoria corect și cu dăruire. Totodată, Maia Sandu a menționat că ofițerii de informații trebuie să poată ține pasul cu provocările timpului, iar acest obiectiv poate fi atins printr-o reformă calitativă și dotare adecvată a Serviciului.

În adresarea sa către ofițerii SIS, președinta a subliniat rolul central pe care îl are Serviciul de Informații și Securitate în contracararea amenințărilor clasice, dar și hibride, cu care se confruntă țara, și a evidențiat corupția drept principalul risc la adresa securității naționale. Totodată, șefa statului a vorbit despre necesitatea unei evaluări complexe a sectorului de securitate, cu identificarea vulnerabilităților de sistem, și a reformării Serviciului, pentru întărirea capacităților instituționale.

Președinta Maia Sandu și-a reconfirmat deschiderea de a contribui la reformarea Serviciului de Informații și Securitate, pentru ca acesta să fie o instituție puternică, eficientă, care va răspunde exigențelor timpului și așteptărilor cetățenilor țării.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău