Președinta interimară a CSJ, citată la Procuratură pentru a fi recunoscută în calitate de bănuită într-o dosar de îmbogățire ilicită
-
29 Martie 2022 19:31
Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate și cei de la Centrul Național Anticorupție au efectuat astăzi percheziții la Curtea Supremă de Justiție. În cadrul acțiunilor este vizată președinta interimară a CSJ, Tamara Chișca-Doneva, cercetată pentru îmbogățire ilicită.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii, magistrata este suspectată că, în perioada anilor 2014-2021, deținând funcția de judecător, a obținut o mărire substanțială a patrimoniului său și a membrilor familiei sale, care nu ar putea fi justificată în raport cu veniturile realizate din exercitarea legală a atribuțiilor în funcțiile deținute.
Președinta interimară a CSJ a fost citată pentru mâine la Procuratura Anticorupție pentru a fi recunoscută în calitate de bănuită.
Tamara Chișca-Doneva a fost numită de Parlament în funcția de vicepreședintă a Curții Supreme de Justiție acum un an. Anterior, magistrata a făcut parte din completul de judecători ce a luat decizia finală în cazul „Gemenii”. În acest dosar, CEDO a obligat Republica Moldova să achite prejudicii de 3,6 mln. de euro.