„Interdicția revocării mandatului de judecător constituțional acționează de o manieră absolută în cazul autorităților care deleagă judecători constituționali. Având în vedere acest fapt, cele două hotărâri contestate ale Parlamentului atentează la însăși esența Constituției, reconfigurând sistemul de separație și control al puterilor. Altfel spus, ele fraudează Constituția. În consecință, Curtea a declarat neconstituționale hotărârea Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale și hotărârea Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale”, a menționat Domnica Manole într-un briefing de presă.

Curtea precizează că hotărârile în discuție vizează o funcție de demnitate publică de rang constituțional, adică funcția de judecător constituțional. În hotărârea sa din 20 mai 2020, Curtea a reținut că este competentă să-și exercite controlul în cazul în care sunt contestate hotărâri ale Parlamentului sau decrete ale președintelui Republicii Moldova referitoare la funcții de demnitate publică de rang constituțional. Acestea sunt funcțiile prevăzute expres în Constituție sau care au un rol fundamental pentru ordinea juridică constituțională.

„În fine, apelând la argumentul reducerii la absurd, Curtea a observat că, prin utilizarea unei asemenea tehnici, Parlamentul ar putea exclude de la controlul de constituționalitate orice hotărâre a sa, golind de conținut prevederile constituționale referitoare la posibilitatea exercitării controlului de constituționalitate a hotărârilor Parlamentului. Continuând această logică, Parlamentul s-ar putea imuniza față de orice tip de control judecătoresc, constituțional sau de drept comun, coborând în derizoriu principiul separației puterilor în stat”, a notat Domnica Manole.

Potrivit ei, atât standardele privind independența judecătorilor Curții Constituționale, cât și cele privind independența judecătorilor de drept comun sunt elucidate și bine-stabilite de Curtea Constituțională în jurisprudența sa. Astfel, într-o hotărâre în care a analizat organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a precizat că independența nu reprezintă un scop în sine și nu reprezintă un privilegiu personal, ci urmărește să-i asigure judecătorului protecție în vederea garantării realizării rolului său de protector al drepturilor și libertăților cetățenilor.

Într-o altă hotărâre a sa, Curtea Constituțională a stabilit că ea reprezintă un pilon al democrației și al preeminenței dreptului și contribuie la buna-funcționare a autorităților publice în cadrul raporturilor constituționale de separație, echilibru, colaborare și control al puterilor statului. Pentru a asigura supremația Constituției și separația puterilor, Curtea Constituțională trebuie să-și poată exercita funcția în mod independent față de orice altă autoritate publică.