Presa română: Un bărbat din Republica Moldova și-a pus fiul de 15 ani să îi conducă mașina
-
17 Martie 17:15

Un bărbat de 44 de ani, din Republica Moldova, și-a pus fiul de 15 ani să îi conducă mașina, după ce permisul său i-a fost suspendat, cei doi fiind surprinși de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, reprezentanții Inspectoratului Teritoriale al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, adolescentul ar fi condus pe drumurile publice din România, coborând de la volan doar când a ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei.
"În data de 16 martie a.c., în jurul orei 20.40, polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Albița au observat un tânăr care înainte de a ajunge la cabina de control, a coborât de la volanul autoturismului, pe scaunul șoferului urcând un bărbat aflat până atunci pe bancheta din spate. În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că persoana care condusese, până în apropierea cabinei de control, este un minor în vârstă de 15 ani, iar proprietarul autoturismului este un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 44 de ani, tatăl minorului. Cu privire la cele constatate, tatăl a declarat că se simțea obosit și în aceste circumstanțe i-a încredințat autoturismul fiului său minor", se precizează în comunicat.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă drept de a conduce.