Presa internațională | "România la mila protestelor"
-
03 Februarie 2017 08:40
Protestele din România continuă să ocupe spații importante în presa internațională.
"Demonstrații în România împotriva atenuării legilor anticorupție", "În România au loc cele mai mari proteste de stradă de la căderea comunismului", "Președintele României recurge la Curtea Constituțională și îi elogiază pe manifestanți", "România la mila protestelor", "Guvernul român, sub presiune în urma imenselor manifestații", titrează în Germania Rheinische Post, în Italia Il Post, în Spania El Economista, în Grecia site-ul Altsantiri și în Franța Agenția France Presse. "Guvernul României a respins joi apelurile de a retrage un decret care, spun criticii, marchează un regres major în privința reformelor anticorupție, menținându-și poziția în fața protestelor uriașe la nivel național", notează agenția Reuters, citându-l pe liderul PSD, Liviu Dragnea potrivit căruia "Guvernul și partidele care îl susțin sunt hotărâte să-și exercite puterea executivă și legislativă acordată de cetățeni".
Joi a fost ziua unei dezbateri în Parlamentul European dedicate situației din România în care vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans le-a declarat europarlamentarilor, potrivit Balkan Insight, că privește cu îngrijorare recentele evenimente. "În ultimii 28 de ani am urmărit evoluția României. Dacă privim la progresul făcut în acest timp nu putem fi decât impresionați de dorința românilor de a deveni o democrație europeană funcțională", a spus Timmermans, făcând apel la guvernul român să "reconsidere urgent" ordonanța, subliniind că "România merită politicieni și guverne care sprijină lupta anticorupție", mai scrie Balkan Insight.
O linie mai categorică a fost adoptată de președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, care, potrivit New Europe, a declarat că "adoptarea unei astfel de ordonanțe dăunătoare în mijloc de noapte, chiar în timp ce oamenii protestează pe străzi, contrazice orice principii de democrație și transparență". "Condamnare categorică în străinătate a noii legi a României privind corupția", titrează New York Times, menționând atât declarațiile lui Timmermans, însoțite de avertismentul că adoptarea ordonanței ar putea afecta fondurile pe care România le primește de la UE, cât și declarația separată a ambasadorilor SUA, Germaniei, Canadei, Finlandei, Olandei și Franței, potrivit căreia guvernul României a subminat "progresul în privința statului de drept și a luptei anticorupție din ultimii 10 ani". Pe de altă parte, Comisia Europeană "bagă la sertar" un raport despre corupția la nivel UE, care, instituit în 2014, avea scopul de a evalua din doi în doi ani acțiunile anticorupție din fiecare stat membru UE, cu recomandări pentru fiecare țară în parte, scrie Euractiv.
Confruntată cu critici din partea organizațiilor pro-transparență, Comisia a motivat că raportul realizat în 2014 a fost suficient pentru a furniza un tablou general și pentru a oferi statelor membre direcțiile în care trebuie să lucreze, și anume consolidarea elementelor de control, adoptarea unor "sancțiuni descurajatoare" și îmbunătățirea transparenței, scrie EuObserver. Oficiosul UE comentează că renunțarea la acest raport este surprinzătoare având în vedere amplele proteste anticorupție din România, dar și scandalul în curs de desfășurare din Franța, unde candidatul prezidențial François Fillon se confruntă cu acuzații de fraudă, după ce și-a plătit soția cu aproape 1 milion de euro din bani publici pentru muncă fictivă.
O abordare diferită este prezentată într-un articol de opinie din Financial Times cu titlul "Măsura dezincriminării din România ar trebui să fie binevenită". Protestatarii ieșiți pe străzile Bucureștiului "nu vor fi încântați de această afirmație, dar noul guvern din România ar trebui să fie felicitat pentru inversarea a ceea ce a devenit o obsesie națională privind corupția", se arată în articol. "Dezincriminarea unor forme de ilegalități comise de oficiali, grațierea a circa 3.000 de persoane condamnate pentru acte minore de corupție și eliberarea lor din pușcărie nu numai că decongestionează închisorile, dar transmite un avertisment ultra-zeloasei Direcții Naționale Anticorupție (DNA)", consideră comentatorul Financial Times.
În vecinătatea noastră, "Putin îl vizitează pe premierul Orban pentru a discuta afaceri cu o Ungarie eurosceptică", titrează Russia Today, comentând că vizita are loc într-un moment de tensiune între UE și o Rusie aflată sub presiunea unui regim sever de sancțiuni și a unei prezențe fără precedent a trupelor NATO la granițele sale. Tocmai de aceea Putin se folosește de vizita la aliatul său ungar pentru a obține sprijinul acestuia pentru blocarea unor sancțiuni suplimentare din partea Europei împotriva Moscovei, consideră Bloomberg. "Ungaria vrea să fie pilonul unei noi relații Europa - Rusia", titrează Irish Times, în timp ce La Libre Belgique este de părere că "Orban joacă atât pe cartea Putin, cât și pe cartea Trump". Prietenia cu Putin a fost pariul de politică externă cel mai important al lui Orban, apoi primul ministru ungar a făcut din nou notă discordantă în peisajul politic european, sperând public în victoria lui Donald Trump, un joc care s-ar putea dovedi câștigător dacă dezghețul relațiilor americano-ruse se confirmă, mai scrie ziarul belgian.