Presa din Rusia anunță că băncile rusești nu vor mai acorda credite
-
10 Ianuarie 2015 11:53
Presa din Rusia anunță o scădere a creditării, băncile rusești aproape că au încetat să mai acorde credite, suspendând temporar acordarea de împrumuturi.
Băncile publice și private din Rusia, dar și instituțiile nebancare, organizațiile non-profit care acordă microfinanțare resping 94,7% din cererile de acordare de credite, anunță Asociatia Birourilor de Credite din Rusia. Comparativ cu începutul anului 2012, volumul creditelor acordate a scăzut de circa trei ori în Rusia, notează Rador.
În anul 2014, doar fiecare al 20-lea client al băncilor publice și private din Rusia reușea să obțină un credit, anunță publicația rusă “Izvestia”, făcând referire la datatele statistice ale Asociației Birourilor de Credite din Rusia. În urmă cu trei ani, de trei ori mai mulți creditori potențiali primeau “ok” pentru un dosar de creditare. Potrivit declarațiilor directorului Asociației Birourilor de Credite din Rusia, Nikolai Miasnikov, în anul 2014, băncile rusești au aprobat de 4-5 ori mai puține credite, majoritatea solictărilor de creditare fiind respinse, iar în anul 2015 condițiile de acordare a creditelor se vor înăspri. Surse bancare ruse explică că a fost înăsprită politica acordării creditelor odată cu ridicarea de către Banca Centrală a Rusiei a nivelului rezervei minime obligatorie și din cauza creșterii gradului de îndatorare în urma creșterii îndatorării populației din Rusia în perioada 2010–2012. Pentru luna noiembrie 2014, gradul de îndatorare la creditele acordate cetățenilor ruși, ale căror plăți erau amânate cu peste trei luni, crescuse cu 8,1%, fiind cel mai înalt grad de îndatorare înregistrat în ultimii patru ani. Pe la începutul anului 2014, 90% dintre persoanele fizice care contractase un credit au întârziat sau au amânat plățile la credite, iar perioada de întârziere depășea 5,8%, în timp ce volumul sumelor datorate estimate de Banca Centrală a Rusiei era de 549,34 miliarde de ruble. În doar 11 luni, numărul celor care au întârziat cu plata ratei la credit crescuse cu 2,3%, sumele datorate fiind de 332 miliarde de ruble. La sfârșitul lunii noiembrie 2014, fiecare a șasea persoană fizică care beneficiase de un credit nu achitase la timp și nu respectase condițiile de acordare a creditului aprobat de bancă. Suma restantă acumulată la categoria respectivă de creditare era de 16,5%, potrivit Băncii Centrale a Rusiei. În acest context, suma restantă la creditele ipotecare era de 6,3%, iar la alte tipuri de credite imobiliare era de 3,7%, la creditele pentru achiziționarea unui automobil era de 8,7%, iar la creditele de nevoi persoanle era de 19,2%. În 2015, condițiile de creditare ale băncilor din Rusia vor fi mult mai drastice față de creditori. Potrivit Băncii Centrale a Rusiei, creditele de nevoi personale ar putea fi mult mai scumpe în 2015, cu 46,79% anual. Insitituțiile creditoare din Rusia, fiind practic puse în situația în care nu pot recupera pierderile estimate din evaluarea garanțiilor sau din recuperarea împrumuturilor executate silit și a creditelor neperformante din cauza ridicării de către Banca Centrală a Rusiei a nivelului rezervei minime obligatorii și creștrea gradului de îndatorare în urma bumului de îndatorare a populației din Rusia în periopada 2010–2012, și băncile din Rusia vor reduse drastic numărul creditelor acordate în anul 2015.