Preoți și credincioși din Mitropolia Basarabiei au organizat sâmbătă un eveniment cultural-religios la statuia Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare

  • 03 Iulie 2022 12:48
Preoți și credincioși din Mitropolia Basarabiei au organizat sâmbătă un eveniment cultural-religios la statuia Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare

FOTO: Constantin Grigoriță

Preoți și credincioși din Mitropolia Basarabiei au organizat sâmbătă un eveniment cultural-religios la statuia Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare din Chișinău.

Activitatea a fost prilejuită de ziua de sărbătoare a sfântului,  la 30 de ani de la proclamarea canonizării lui, potrivit Basilica.ro.

Au participat clerici de la Sectorul Cultural și cel de Misiune și tineret, precum și alți preoți și credincioși din Arhiepiscopia Chișinăului.

Aceștia au rostit rugăciunile speciale pentru pace binecuvântate de Părintele Patriarh Daniel și s-au rugat pentru luminarea și unitatea poporului român.

Momentul de rugăciune a fost urmat de un moment artistic în care participanții au cântat „Când a fost să moară Ștefan”, iar copii de la parohiile „Sf. Grigore Palama din Chișinău” și „Sf. Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei au recitat versuri.

„Ne-am dorit ca acest moment religios-cultural să fie ofrandă de bun preț în fața sfântului nostru ocrotitor, care ne-a păzit întreg neamul românesc și ni l-a dat moștenire nouă, celor care-i suntem urmași”, a spus Părintele Sergiu Aga, consilier cultural la Arhiepiscopia Chișinăului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Jurnal militar
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău