Premiul Nobel pentru Pace: Războiul din Ucraina domină candidaturile cunoscute pentru 2023
-
31 Ianuarie 2023 15:07
De la secretarul general al NATO la președintele ucrainean, un mare număr dintre candidaturile propuse pentru Nobelul pentru Pace 2023 înainte de data limită, 31 ianuarie, sunt legate de războiul din Ucraina, fără ca acest lucru să le facă neapărat favorite, comentează France Presse, citată de Agerpres.
Printre persoanele și organizațiile sugerate Comitetului Nobel norvegian, câteva nume făcute publice se referă în general la actori în conflictul care afectează Ucraina de aproape un an sau la opozanți față de președintele rus Vladimir Putin, scrie G4Media.
Potrivit statutelor Nobel, lista candidaturilor este ținută secretă timp de cel puțin 50 de ani. Dar miile de persoane care fac propuneri (parlamentari sau miniștri din toate țările, foști laureați, anumiți profesori universitari …) sunt liberi să dezvăluie identitatea ”protejaților”.
Premiul pe 2023 va fi anunțat la începutul lui octombrie. În fiecare an, sunt propuse câteva sute de nume – 343 în 2022.
Un parlamentar al dreptei populiste norvegiene a lăsat să se înțeleagă că îl va propune pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, devenit un simbol al rezistenței față de invazia rusă declanșată pe 24 februarie 2022.
În cursă se află și președintele turc Recep Tayyip Erdogan, propus de președintele Senatului pakistanez pentru eforturile sale de pace ”înaintea și în timpul războiului Rusia-Ucraina”.
De asemenea, au fost propuși opozantul rus Aleksei Navalnîi, militant anticorupție aflat în detenție după ce a fost victima unei tentative de otrăvire, și jurnalistul Vladimir Kara-Murza, încarcerat după ce a supraviețuit unui număr de două otrăviri.
Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat unui trio compus din organizația neguvernamentală rusă Memorial, Centrul ucrainean pentru libertăți civile și militantul belarus încarcerat Ales Bialiațki.
În 2021, un alt critic la adresa Kremlinului, jurnalistul Dmitri Muratov, redactor-șef al Novaia Gazeta, a fost recompensat alături de colega sa filipineză de breaslă Maria Ressa, ambii fiind reprezentanții libertății presei în țările lor.