Premierul va propune să fie scoasă obligativitatea de a sta în carantină după 15 iulie pentru cei care intră în R.Moldova

  • 29 Iunie 2020 10:26
Premierul va propune să fie scoasă obligativitatea de a sta în carantină după 15 iulie pentru cei care intră în R.Moldova

Prim-ministrul Ion Chicu va propune specialiștilor care gestioneză domeniul de sănătate publică să excludă obligativitatea de a sta în carantină, după 15 iulie, pentru cei care intră în Republica Moldova.

Anunțul a fost făcut de către șeful statului, Igor Dodon, după ședința de luni cu premierul și cu președintele Parlamentului, transmite IPN.

„În caz dacă până pe data de 15 iulie situația nu se va înrăutăți în Republica Moldova la capitolul COVID, dar vreau să vă informez că avem o dinamica favorabilă, bună, mergem în scădere, astfel, dacă situația nu se va înrăutăți, domnul prim-ministru va propune colegilor care gestioneză domeniul de sănătate publică ca. după data de 15 iulie, să fie scoasă obligativitatea de a sta în carantină”, a declarat președintele.

Igor Dodon a menționat că în cadrul ședinței conducerii de vârf a țării a fost discutată și posibilitatea redeschiderii grădinițelor. ,,După data de 15 iulie, în caz dacă situația va fi favorabilă, la primă etapă în localitățile rurale, cel mai probabil, va fi luată decizia de redeschidere a activității grădinițelor. Evident, în funcție de situația epidemiologică în fiecare localitate”, a adăugat președintele.

Decizia finală la acest capitol va fi luată de către specialiștii în domeniu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
8,29
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău