Premierul spaniol Mariano Rajoy afirmă că nu va convoca alegeri anticipate
-
25 Mai 2018 18:53
Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat vineri că nu va convoca alegeri anticipate după ce opoziția socialistă și Partidul Ciudadanos au amenințat că vor da jos guvernul la o zi după condamnarea Partidului Popular (PP, de dreapta, la putere) într-un spectaculos dosar de corupție, relatează Reuters.
Mariano Rajoy a afirmat că Spania are nevoie de stabilitate politică pentru a menține actuala redresare economică a țării și a subliniat că își va duce la bun sfârșit mandatul de patru ani în fruntea guvernului.
"Moțiunea de cenzură este împotriva stabilității politice de care țara noastră are nevoie și este contrară redresării economice. Este rău pentru Spania", a spus Rajoy în cadrul unei conferințe de presă.
Partidul Socialist Muncitoresc (PSOE), prima formațiune de opoziție spaniolă, a depus vineri în Camera Deputaților o moțiune de cenzură pentru a-l înlătura de la putere pe premierul Rajoy și pentru a forma un nou guvern. Pentru a reuși, această moțiune ar trebui să adune o majoritate absolută de 176 de deputați în spatele candidatului care va prezenta partidul pentru a forma un nou guvern, o majoritate totuși dificil de reunit în cadrul unei opoziții divizate.
La rândul său, partidul liberal Ciudadanos, aliat al premierului Mariano Rajoy, a anunțat imediat că se opune moțiunii de cenzură depusă de opoziția socialistă, însă a cerut în schimb organizarea de alegeri anticipate.
"Condamnarea guvernului pentru corupție a pus capăt legislaturii", a declarat liderul Ciudadanos, Albert Rivera, într-un mesaj pe Twitter. "Avem nevoie de un guvern curat și puternic care să facă față provocării separatiste. Fie Rajoy convoacă alegeri, fie o va face Congresul", a mai spus el.
Sursa: Agerpres