Pavel Filip va merge în vizită la Minsk, iar Igor Dodon la Moscova
-
29 Octombrie 2018 08:14
Premierul Pavel Filip va efectua săptămână aceasta o vizită de lucru la Minsk, aproximativ în aceeași perioadă în care și președintele Igor Dodon va merge la Moscova.
Șeful executivului se va afla în Belarus în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, în timp ce Igor Dodon și-a anunțat vizita în Federația Rusă pentru 31 octombrie și 1 noiembrie.
La Minsk, Pavel Filip va fi însoțit de o delegație din care fac parte patru membri ai cabinetului său și anume miniștrii de la Economie, Educație, Agricultură și Interne.
Igor Dodon a informat că la Moscova urmează să poarte discuții inclusiv cu Patriarhia Rusă despre convenirea unei alte date a vizitei patriarhului Kiril în Republica Moldova, după ce șeful bisericii ruse ortodoxe și-a amânat venirea la Chișinău săptămâna trecută.
Potrivit președinției de la Chișinău, patriarhul Moscovei urma să vină în R. Moldova în perioada 25 – 28 octombrie, apoi vizita a fost redusă de la patru la două zile, ca într-un final să fie amânată. Igor Dodon anunțase anterior că patriarhul Kiril va veni la Congresul Mondial al Familiei organizat la Chișinău în luna august, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.