Premierul, în discuții cu reprezentantul Grupului CDU/CSU din Germania

  • 09 Iulie 2019 09:08
Premierul, în discuții cu reprezentantul Grupului CDU/CSU din Germania

Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu Jürgen Hardt, purtătorul de cuvânt în chestiuni de politică externă al Grupului format din Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creștin-Socială din Germania.

Într-un comunicat de presă remis de executiv se menționează că oficialii au făcut un schimb de opinii privind evoluțiile politice din Republica Moldova, transmite IPN.

În cadrul întrevederii, premierul a apreciat sprijinul continuu oferit Moldovei de către autoritățile Germaniei și a reiterat intenția Guvernului de la Chișinău de a îmbunătăți relațiile bilaterale cu partenerii europeni.

Maia Sandu a dat asigurări că principalele obiective ale executivului rămân lupta cu corupția, consolidarea instituțiilor statului și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor în general.

În comunicat se precizează că Jürgen Hardt a remarcat evoluțiile pozitive din Republica Moldova și a confirmat disponibilitatea autorităților Republicii Federale Germane de a continua să ofere suport și asistență tehnică Republicii Moldova în procesul de implementare a reformelor reale, de lungă durată.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
17,18
Ploaie moderată
Umiditate:86 %
Vint:2,49 m/s
Thu
20
Fri
20
Sat
20
Sun
21
Mon
25
Arhivă Radio Chișinău