Premierul Franței: "SUNTEM ÎN RĂZBOI”

  • 22 Martie 2016 18:52
Premierul Franței:

Europa se află în şoc, după ce marţi, 22 martie, dimineaţă la Bruxelles două explozii s-au produs la aeroportul Zaventem, iar o ora mai târziu o altă deflagraţie a zguduit staţia de metrou Maelbeek.

Numărul victimelor, potrivit Radioteleviziunii publice VRT, a ajuns la 34 de morţi, dintre care 20 la staţia de metrou Maelbeek şi 14 la aeroportul Zaventem. Reacţiile liderilor europeni şi mondiali nu au întârziat. "Suntem în război. În ultimele luni, Europa a fost ţinta unor acte de război", a spus premierul Franţei, Manuel Valls, în timp ce omologul său belgian, Charles Michel, a remarcat: "Ne dăm seama că ne confruntăm cu un moment tragic. Trebuie să demonstrăm calm şi spirit de solidaritate". "Regele şi regina sunt devastaţi de vestea privind aceste atacuri", se afirmă într-un comunicat al familiei regale belgiene. "Aceste atacuri marchează un nou nivel de josnicie a teroriştilor, în slujba urii şi a violenţei", a opinat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Preşedintele francez, François Hollande, este de părere că, deşi "teroriştii au lovit la Bruxelles", "Europa a fost cea vizată, iar toată lumea este îngrijorată". Ministrul apărării german, Peter Altmaier, a spus: "Teroriştii nu vor câştiga niciodată". Regele Olandei, Willem-Alexander, consideră că Europa este supusă unui nou test. "Ceea ce este acum necesar este să demonstrăm o forţă colectivă şi să susţinem valorile libertăţii şi ale solidarităţi", îndeamnă acesta. "Cu o piatră pe inimă, am aflat de aceste atacuri nemiloase ce au avut loc la Bruxelles... Lumea trebuie să se unească pentru a înfrânge terorismul", a declarat Salem Al Meslet, reprezentant al Înaltei Comisii de Negociere, o coaliţie a grupurilor de opoziţie siriene implicată în convorbirile pentru pace de la Geneva.

Federaţia belgiană de fotbal a anunţat că antrenamentele au fost anulate, pentru că "fotbalul nu contează astăzi." Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, susţine că aceste atacuri "au arătat, încă o dată, faţa globală a terorismului." "Este timpul ca Europa să înţeleagă de unde vine adevărata ameninţare şi să-şi unească eforturile cu Rusia", a subliniat cunoscutul parlamentar rus Alexei Puşkov. Candidata democrată la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Hillary Clinton, a declarat că atacurile de la Bruxelles "nu fac decât să consolideze hotărârea noastră de a rămâne împreună, ca aliaţi, şi de a înfrânge terorismul şi jihadismul radical". Atacurile din Bruxelels "poartă o semnătură de laşitate şi barbarism", iar "Europa trebuie să combată în comun terorismul şi să apere cu hotărâre valorile sale", conchid, într-un comunicat comun, cancelarul Austriei, Werner Faymann, şi vicecancelarul Reinhold Mitterlehner.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chişinău
3,94 °C
ploaie ușoară
Umiditate:86 %
Vint:6,7 m/s
Fri
-1 °C
Sat
-0 °C
Sun
0 °C
Mon
2 °C
Tue
3 °C

Curs oficial BNM 21 Noiembrie 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 19.2892 -0.0993
USD 17.4444 -0.0597
RON 4.0366 -0.0231
UAH 0.7220 -0.0013
RUB 0.2726 -0.0019
Arhivă Radio Chișinău