Premierul Dorin Recean, decorat de președintele Ucrainei cu Ordinul „Cneazului Iaroslav cel Înțelept”

  • 25 August 09:05
Premierul Dorin Recean, decorat de președintele Ucrainei cu Ordinul „Cneazului Iaroslav cel Înțelept”

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a fost decorat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu înalta distincție Ordinul „Cneazului Iaroslav cel Înțelept”, în semn de recunoaștere a sprijinului acordat statului ucrainean. Distincția a fost acordată printr-un decret prezidențial (nr. 617/2025) semnat pe 23 august.

Potrivit Decretului prezidențial, distincția i-a fost oferită „pentru o contribuție personală semnificativă la consolidarea cooperării interstatale, susținerea suveranității statului și integrității teritoriale a Ucrainei, activitățile caritabile și popularizarea statului ucrainean în lume.”

Alături de premierul Recean cu Ordinul „Cneazului Iaroslav cel Înțelept”, clasa I, au fost decorate și alte personalități:

  • Marcelo Rebelo de Sousa, Președintele Portugaliei

  • Petr Pavel, Președintele Republicii Cehe

  • Alexander Stubb, Președintele Finlandei

  • Sheikh Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, Prim-ministru și Ministru de Externe al Qatarului

  • Andrej Plenković, Prim-ministrul Croației

  • Jonas Gahr Støre, Prim-ministrul Norvegiei

  • Dick Schoof, Prim-ministrul Țărilor de Jos

  • Richard Blumenthal și Lindsey Graham, senatori ai SUA

  • Andrius Kubilius, Comisar al Uniunii Europene pentru Apărare și Spațiu

Distincții similare au mai fost acordate unor oficiali moldoveni: în 2021, președinta Maia Sandu a primit Ordinul „Cneazului Iaroslav cel Înțelept”, clasa I, iar în 2023, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a fost decorat cu aceeași distincție, clasa a II-a.

Ordinul „Cneazului Iaroslav cel Înțelept” este una dintre cele mai înalte decorații ale statului ucrainean, fiind acordat cetățenilor străini pentru contribuții excepționale la promovarea valorilor democratice, apărarea suveranității Ucrainei și susținerea parcursului său european.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
17,74
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:3,6 m/s
Tue
20
Wed
22
Thu
24
Fri
25
Sat
27
Arhivă Radio Chișinău