Premierul de la Kiev se declară convins: Recuperarea Crimeii și a Donbasului este "doar o chestiune de timp"

  • 02 Februarie 2019 14:17
Premierul de la Kiev se declară convins: Recuperarea Crimeii și a Donbasului este

Premierul ucrainean, Volodimir Groisman, a declarat pentru publicația norvegiană "Aftenposten" că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina își va recupera teritoriile ocupate și își va restabili integritatea teritorială, inclusiv datorită creșterii economice și a îmbunătățirii nivelului de trai.

"Donbasul va fi din nou ucrainean. Singura întrebare este când. Evident că ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai repede posibil. Și se va întâmpla. Vom recupera Crimeea ucraineană. Este doar o chestiune de timp. Și Uniunea Sovietică a fost foarte puternică, dar toate imperiile s-au destrămat, mai devreme sau mai târziu. Scopul nostru este să avem o economie puternică și un nivel ridicat de trai. În cele din urmă, teritoriile ocupate vor reveni acasă, pentru că oamenii de acolo vor dori să trăiască în Ucraina", a afirmat Groisman.

El a menționat că Ucraina renaște, în pofida agresiunii constante din partea Rusiei și a pierderilor economice cauzate de ostilitățile militare din 2014-2015.

"Am implementat reforme mult mai profunde decât toate cele realizate în ultimii 25 de ani", susține șeful guvernului de la Kiev, citat de Ukrinform.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău