Premieră europeană în tratarea unui bolnav de COVID-19: transplantul de plămâni

  • 25 Mai 2020 18:45
Premieră europeană în tratarea unui bolnav de COVID-19: transplantul de plămâni

O premieră europeană s-a înregistrat la spitalul AKH din Viena, unde medicii au realizat primul transplant de plămâni ca metodă de a salva o bolnavă de COVID-19. Potrivit echipei de chirurgi, pacienta avea plămânii atât de afectați de infecția cu SARS-CoV 2, încât nu avea șanse de supraviețuire fără acest transplant.

Potrivit DIGI24.ro, femeia în cauză are 45 de ani. Ea fost operată săptămâna trecută, după două luni de la internare. Acum, ea se simte bine și medicii care o monitorizează permanent susțin că nu au apărut probleme majore după intervenția chirurgicală.

Când a fost internată cu simptome de COVID-19, pacienta nu avea alte afecțiuni, iar starea ei s-a deteriorat rapid. Plămânul era compact, nu mai rămasese nimic din el, spun medicii.

Chiar dacă recuperarea avansează bine, medicii spun că va mai dura până când pacienta va putea fi externată.

În lume, nu este pentru prima dată când se recurge la o astfel de metodă extremă pentru a salva viața unui pacient cu COVID-19. În martie a fost realizată în premieră o astfel de intervenție, în China, iar în urmă cu 10 zile presa internațională relata că Vietnamul - care nu are, oficial, niciun deces din cauza SARS-CoV-2 - se pregătea să realizeze un transplant pulmonar pentru a salva viața unui pacient.

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a explicat la Digi24 că situația extremă în care ajung acești bolnavi este cauzată de „furtuna de citokine”, o reacție exagerată a sistemului imunitar al organismului, care blochează practic funcția respiratorie a plămânului. Provocarea pentru medici nu este transplantul în sine, ci monitorizarea evoluției ulterioare a pacientului. Acești pacienți trebuie urmăriți săptămâni, chiar și luni după intervenția chirurgicală, pentru că poate apărea rejectul de grefă (respingerea transplantului de către organism - n.r.), motiv pentru care acești pacienți trebuie să facă un tratament cu imunosupresoare, a spus Beatrice Mahler.

 

 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,24
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău