Precizările Poliției de Frontieră Române. Care este regimul de tranzit al României pentru cetățenii R. Moldova care vor să ajungă în destinații turistice

  • 24 Iunie 2020 09:35
Precizările Poliției de Frontieră Române. Care este regimul de tranzit al României pentru cetățenii R. Moldova care vor să ajungă în destinații turistice

Structurile Poliției de Frontieră Române pot permite accesul pe teritoriul statului român a cetățenilor Republicii Moldova în scop de tranzit, cu respectarea cadrului normativ aplicabil și a prezentării documentelor care dovedesc scopul călătoriei ( tranzitului).

Într-un răspuns oferit portalului businessmoldova.eu, citat de TVR Moldova, Poliția de Frontieră Română mai menționează că documentarea fiecărui caz în parte și dispunerea de măsuri în consecință se face în momentul prezentării în punctul de trecere a frontierei, în baza înscrisurilor/documentelor doveditoare prezentate.

În ce privește intrarea pe teritoriul României, Poliția de frontieră română precizează că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și ținând cont de contextul actual, cetățeniilor străini din statele Non-UE, respectiv care nu aparțin spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, precum și apatrizilor, le poate fi permisă intrarea pe teritoriul României, doar în situațiile de excepție prevăzute expres în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 476 din 16.06.2020, la art. 2 pct. 2 al Anexei nr. 3 – ,,Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc, dacă sunt:

  1. membri de familie ai cetățenilor români;

  2. membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;

  3. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului U.E.;

  4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;

  5. personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

  6. persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;

  7. pasageri care călătoresc din motive imperative;

  8. persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

    Persoanele cu dublă cetățenie, moldoveană și română, pot călători în condițiile prevăzute pentru cetățenii români de Hotărârea nr. 31 din 22.06.2020 a Comitetului Național pentru situații Speciale de Urgență, privind instituirea excepției de la măsura carantinării/izolării (http://www.cnscbt.ro/index.php/liste-zone-afectate-covid-19/1823-lista-statelor-exceptate-de-la-masura-de-carantina-22-06-2020) și cu respectarea prevederilor actului normativ menționat anterior, arată sursa citată.

 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău