Praga a decis să înghețe aproape toate activele rusești din Cehia

  • 16 Noiembrie 2023 10:42
Praga a decis să înghețe aproape toate activele rusești din Cehia

Guvernul Cehiei a decis să înghețe aproape toate activele Federației Ruse în Cehia, a anunțat miercuri ministrul de externe Jan Lipavský, într-o conferință de presă după ședința de guvern, potrivit cotidianului ceh Novinky. Decizia nu va viza ambasada și activele celor patru misiuni diplomatice ale Rusiei, relatează g4media.ro

Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe se precizează că sancțiunile vizează în mod special „Întreprinderea de gestionare a activelor din străinătate” a biroului președintelui Federației Ruse.

„Întreprinderea este o persoană juridică din care este finanțat regimul rus care ucide civili în Ucraina”, a subliniat Lipavský în cadrul conferinței de presă.

Potrivit acestuia, este vorba în principal de proprietăți din Praga și Karlovy Vary. „Încălcarea acestor sancțiuni este ilegală”, a declarat ministrul, adăugând că lucrează la această măsură de mai bine de un an. Potrivit acestuia, lista de sancțiuni s-a extins de la șase la șapte entități.

„Conturile financiare vor fi blocate, proprietățile din cadastru imobiliar vor fi, de asemenea, blocate, astfel încât să nu poată fi vândute”, a precizat Lipavský.

Lipavský intenționează să propună ca acest tip de sancțiuni să fie aplicat și de celelalte țări din Uniunea Europeană.

Relațiile dintre Republica Cehă și Rusia s-au deteriorat considerabil. După informațiile din aprilie 2021 potrivit cărora ofițeri de informații ruși ar fi participat la explozia de la situl de muniții din Vrbětice din 2014, o serie de membri ai personalului diplomatic rusesc au fost expulzați.

Rusia a răspuns prin plasarea Republicii Cehe pe lista „țărilor inamice”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău