Prăbușirea Podului Morandi din Genova, Italia | Un nou bilanț al victimelor

  • 15 August 2018 15:14
Prăbușirea Podului Morandi din Genova, Italia | Un nou bilanț al victimelor

La o zi de la tragedia prăbușirii Podului Morandi din Genova, salvatorii - peste o mie de pompieri, polițiști, carabinieri - continuă să caute printre dărâmături la locul catastrofei. Numărul victimelor continuă să crească. Autoritățile de la București și de la Chișinău au anunțat că în urma tragediei au decedat și doi cetățeni ai României și ai R. Moldova.

În urma prăbușirii podului genovez, care a avut loc marți dimineață, și-au pierdut viața 42 de oameni, care se aflau în mașinile și camioanele care tranzitau podul la momentul cedării pilonului: patru corpuri au fost găsite azi-noapte sub dărâmături, alții miercuri dimineață. Unii urmează să fie identificați, în timp ce alții au deja o identitate. Ultimul bilanț anunța 35 de victime.

Printre victime se află o familie - mama, tatăl și fiul de 8 ani - care se îndrepta spre Sardinia pentru concediu. Roberto Robbiano, 44 de ani, Ersilia Piccinino, 41 de ani, și micuțul Samuele au fost printre primele victime găsite sub dărâmături; pentru ei nu mai era nimic de făcut. În dezastru și-au pierdut viața și trei angajați de la AMIU: Mirko Vicini, 31 de ani, Bruno Casagrande, 35 de ani, și Sandro Campora, 53 de ani. Și Elisa Bozzo, 34 de ani, din Busalla, era pe pod la momentul prăbușirii, la volanul mașinii sale; a fost aruncată în gol când structura a cedat pe neașteptate. La fel ca și ea, Andrea Cerulli, angajat în port, nu a reușit să se salveze.
Marian Roșca, 36 de ani, din Curtișoara, România, era la volanul camionului său când podul s-a prăbușit. Trăia de mulți ani în Franța și își părăsise țara natală în căutarea unei vieți mai bune. Juan Carlos Pastenes, 64 ani, era bucătar și călătorea pe Podul Morandi împreună cu soția, Nora Rivera. Împreună cu ei era și un prieten, Juan Figueroa; nimeni nu a supraviețuit. 
Alberto Fanfani, 32 de ani, din Florența, era medic anestezist la Spitalul Cisanello din Pisa. Fanfani se afla în mașină cu logodnica lui, Marta Danisi, 29 de ani, siciliană, infirmieră la Alessandria. 

Marjus Djerri, 22 de ani, originar din Shijaku, Albania, mergea la muncă împreună cu un coleg, Edi Bokrina, când s-a prăbușit podul. Trupurile lor fără viață au fost scoase de sub dărâmături în fața privirilor șocate ale părinților și soțiilor.
Luigi Matti Altadonna, 35 de ani, era originar din Borghetto Santo Spirito, dar trăia la Genova de câțiva ani. Căsătorit și tată a patru copii, mergea la muncă în ajun de Sfânta Maria. În satul său natal îl plâng toți, în special tatăl.
Miercuri dimineață a fost confirmată și moartea unei întregi familii din Pinerolo, în Piemonte: Andrea Vittone, 50 de ani, originar din Venaria, partenera lui Claudia Possetti, 48 de ani, și copiii femeii, Manuele și Camilla, de 16 și 13 ani. 
În ceea ce privește răniții, 15 persoane sunt internate la spitalele din Genova, dintre care 11 sunt în stare gravă. Numărul lor a scăzut după ce o femeie aflată în stare gravă a decedat. Rămâne să se facă încă identificarea celorlalte persoane decedate. 

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău