PPPDA cheamă oamenii la un protest în fața Primăriei Chișinău

  • 23 Iulie 2018 11:37
PPPDA cheamă oamenii la un protest în fața Primăriei Chișinău

Conducerea Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr cheamă oamenii să iasă marți, 24 iulie, la un protest în fața Primăriei Chișinău, începând cu ora 10.00, pentru a cere trecerea din domeniul privat în domeniul public a terenului cafenelei „Guguță” și  a împiedica astfel construcția în acel loc a unui centru de business, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, primarul ales nevalidat, Andrei Năstase, liderul PPPDA, a spus că „mafia imobiliară, coordonată de beneficiarul său plenar, Vlad Plahotniuc, este tot mai aproape de realizarea unei scheme frauduloase de proporții, având drept finalitate o construcție abuzivă într-un spațiu verde din centrul capitalei”.

Potrivit lui Năstase, Consiliul Național al Monumentelor Istorice a aprobat schița de proiect a clădirii cu 10 etaje, care urmează să fie construită în locul cafenelei Guguță, din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Andrei Năstase susține că toată operațiunea se produce cu implicarea justiției capturate, care permite nu doar furtul miliardelor din bănci, furtul a sute de mii de voturi, ci și a bunurilor imobiliare pe care au pus ochiul o grupare de escroci.

Andrei Năstase a venit să susțină conferința de presă în fața Primăriei, dar a fost nevoit să se retragă din cauza protestului simpatizanților Partidului Șor. Liderul PPPDA și-a continuat apelul într-un live pe Facebook, de la sediul partidului.

Într-un comunicat de presă remis de PPPDA se menționează că, odată trecut în domeniul public, terenul nu va putea fi înstrăinat, nu va putea fi depus în capitalul social al unor entități economice și nu poate fi obiectul unei garanții reale. Astfel, atractivitatea ideii de a construi ceva pe un teren care nu este pasibil privatizării scade substanțial.

Menționăm că în locul cafenei Guguță va fi construit un Centru socio-cultural și de agrement, Consiliului Național al Monumentelor Istorice avizând pozitiv, joi, 19 iulie, o schiță de proiect în acest sens. Astfel, activiștii și societatea civilă au criticat de mai multe ori inițiativa de a construi un alt edificiu în locul cafenelei, fiind creată Mișcarea ”Occupy Guguță”, care a organizat mai multe proteste în acest sens. 

PPPDA îndeamnă cetățeni responsabili să fie prezenți cât mai frecvent în zona actualei cafenele Guguță, astfel încât să nu admită lansarea lucrărilor de demolare a cafenelei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău