Povestea bizară a avionului prezidențial oferit ca premiu la loterie în Mexic

  • 16 Septembrie 2020 15:37
Povestea bizară a avionului prezidențial oferit ca premiu la loterie în Mexic

Cea mai ciudată extragere loto din Mexic a avut loc ieri. 100 de oameni – sau spitale – care au cumpărat biletele norocoase vor câștiga câte un milion de dolari. Dar planul inițal a fost altul: premiul trebuia să fie avionul prezidențial de care șeful statului a încercat în zadar să scape, relatează CNN, preluat de Digi24.ro

Povestea a început în 2012, când președintele de atunci al Mexicului, Felipe Calderon, a decis că are nevoie de un avion prezidențial nou, așa că a inițiat achiziția unui Boeing 787 Dreamliner.

Dar, până la sosirea avionului, Calderon părăsise funcția. L-a folosit în schimb succesorul său, Enrique Pena Nieto. Modernizat pentru a transporta doar 80 de pasageri, avionul are scaune largi din piele, o sală de conferințe și un apartament prezidențial.

Avionul luxos a devenit ținta favorită pentru atacuri a rivalului său la prezidențiale, Andres Manuel Lopez Obrador, care a și câștigat alegerile din din 2018.

„Nici măcar Obama nu are un avion ca acesta", a spus Lopez Obrador, spunând că aeronava este un simbol al exceselor guvernamentale și al corupției, într-o țară care se luptă cu sărăcia. El a promis că va vinde avionul și va înapoia banii oamenilor.

După ce a devenit președinte, Lopez Obrador s-a ținut de cuvânt. Zboară doar cu avioane comerciale și a încercat să vândă aeronava prezidențială. Doar că nu a avut niciun cumpărător. Motivul: avionul costa deja 200 de milioane de dolari, la mâna a doua, și ar fi necesitat încă niște milioane investite pentru a fi reechipat pentru zboruri comerciale.

Așa că președintele a venit cu o soluție inedită: îl va scoate la loterie și orice mexican va avea posibilitatea să devină proprietarul unui avion de lux.

Dar au apărut numeroase întrebări: unde va fi parcat? Cine îl va pilota? Cine va acoperi costurile pentru mentenanță? Unde va putea zbura?

Iar oamenii au luat povestea în glumă. Hashtagul #SiMeGanoElAvion (dacă voi câștiga avionul) a devenit viral, iar oamenii s-au întrecut în glume pe acest subiect.

Așa că președintele a renunțat la ideea de a-l oferi ca premiu. Loteria a mers mai departe, dar cu premii în bani. Trebuia să se desfășoare în mai, dar a fost amânată

pentru că se vânduseră prea puține bilete, în condițiile în care acestea costau 500 de pesos, echivalentul a 25 de dolari – un preț mare pentru mexicanul de rând.

Premiul urma să se împartă între 100 de câștigători, fiecare urmând să primească 20 de milioane de pesos, echivalentul a 1 milion de dolari.

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, lucrurile s-au schimbat din nou: autoritățile au decis ca banii obținuți din vânzarea biletelor care vor rămâne după plata câștigătorilor vor merge la spitalele greu încercate de numărul mare de cazuri de COVID-19.

Până la urmă, din bilete s-au strâns doar 105 milioane de dolari, astfel că ar rămâne doar 5 milioane pentru spitale. Dacă ar fi împărțiți egal celor 950 de spitale din țară, ajutorul ar fi puțin peste 5.000 de dolari pentru fiecare.

Ca să ajute mai mult unitățile sanitare, și acestea au primit bilete la loterie. Iar banii câștigătorilor care nu vin să-și ridice premiul tot la sistenul sanitar vor ajunge.

Cei 100 de câștigători ai loteriei de marți vor fi anunțați în zilele următoare.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău