Potrivit Avizului la Declarația de Suveranitate, formarea RSSM în 1940 a fost un act ilegal
-
23 Iunie 2016 17:03
Declarația de Suveranitate, votată la 23 iunie 1990, a fost un prim pas de ruperea de la Uniunea Sovietică.
Potrivit istoricului Ion Negrei, ”Declarația de Suveranitate se egalează, într-un fel, cu o declarație de independență. Toate popoarele care s-au eliberat de regimuri coloniale au o singură declarație de independență, care rămâne momentul de start, de afirmare a statalității. Conjunctura a fost de așa natură ca am trecut prin două trepte, nu numai noi, dar și republicile baltice, dar aceasta a fost un fel de diplomație de a nu supăra centrul. Potrivit istoricului, ”o declarare a independenței ar fi fost foarte periculoasă când erau încă organele represive, coercitive, tancuri, armată, securitate, toate acestea erau periculoase. De aceea, s-a mers pe formula proclamării suveranităților, dar suveranitatea presupune independența. Deci, a fost un moment de desprindere de Uniunea Sovietică, când aceasta încă exista. Momentele pe care le conține declarația sunt foarte clare și dure”.
Totodată, istoricul Ion Negrei a subliniat, în cadrul emisiunii ”25 de ani. Adevărul despre independență”, de la Radio Chișinău, importanța Avizului la Declarația de Suveranitate, un aviz de apreciere politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune și a Protocolului adițional secret din 23 august 1939 precum și a consecințelor lor pentru Basarabia și Nordul Bucovinei.
”În acest aviz au fost spuse lucruri durute, s-a spus pentru prima dată un adevăr care era spus de istorici și scriitori doar în mass-media, dar atunci aceste adevăruri au nimerit într-un document aprobat de Parlament. În acest aviz se trecea în revistă evoluția structurilor statale pe teritoriul Basarabiei de-a lungul timpului și se pune accent pe tratatul Molotov-Ribbentrop, se arată că acesta a pus baza intervenției militare sovietice în Basarabia în 1940, se mai spune că formarea RSSM în 1940 a fost un act ilegal, deoarece nu a întrunit condițiile de formare a unui stat și de participare a populației la formarea lui. Mai mult, se spune că prin acest act de intervenție din iunie 1940 în spațiul dintre Prut și Nistru s-a instaurat un regim de teroare și s-au produs crime împotriva umanității – foametea, deportările, represiunile. Lucrurile acestea spuse în Aviz serveau ca un temei solid pentru ieșirea noastră din Uniunea Sovietică”, a specificat istoricul Ion Negrei, la Radio Chișinău.

