Poșta Moldovei va fi reorganizată
-
13 August 2022 16:13
Întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” va fi reorganizată în societate pe acțiuni. Într-un proiect de hotărâre al Guvernului se menționează că astfel se dorește atragerea investițiilor din fonduri interne sau străine. Acest fapt, potrivit autorităților, va asigura o activitate stabilă, precum și o bună dezvoltare a întreprinderii, transmite IPN.
În ultimii cinci ani se atestă o micșorare a investițiilor realizate de către „Poșta Moldovei” în sectorul serviciilor poștale. Anul de vârf a fost 2019, când s-au investit 19 milioane de lei. În 2020 au fost investiți 9 milioane de lei, iar în 2021 – 6 milioane de lei.
„Spre deosebire de instrumentele de datorie prin care banii împrumutați trebuie restituiți celor de la care au fost împrumutați, capitalul social reprezintă proprietatea continuă a companiei și astfel nu trebuie rambursat. Devenind co-proprietarii sau acționarii unei companii, investitorii își asumă responsabilitatea ca acea companie să fie profitabilă și să aibă succes. Reieșind din acest raționament, ÎS „Poșta Moldovei” a inițiat un plan de digitalizare și modernizare atât a serviciilor prestate, cât și a rețelei sale logistice prin atragerea investițiilor”, se arată în proiect.
Proiectele investiționale inițiate includ câteva obiective strategice, printre care și construirea centrului de sortare și procesare a poștei, dar și renovarea flotei auto. De asemenea, este vorba despre dezvoltarea rețelei informaționale, implementarea oficiilor poștale mobile, precum și implementarea monedei electronice. Valoarea estimativă a investițiilor preconizate se cifrează la 20,0 milioane de euro, acestea fiind evaluate reieșind din experiența altor operatori poștali cu condiții similare celor ale întreprinderii „Poșta Moldovei”.
Întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” a fost fondată pe 15 aprilie 1993 ca operator național în domeniul serviciilor poștale.