Portul Internațional Liber Giurgiulești va fi declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică. Ministrul Eugen Osmochescu explică motivele modificărilor legislative
-
06 Martie 14:34
Portul Internațional Liber Giurgiulești va fi declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică, conform unui proiect de lege care vizează clarificarea regulilor privind administrarea terenurilor din Port, adoptat astăzi de Parlament în prima lectură. Ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Eugen Osmochescu, a precizat în plenul Parlamentului că modificările legislative survin în contextul în care compania care administrează portul și care este deținută de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost preluată de către societatea comercială care operează Portul Constanța, transmite Radio Chișinău.
Modificarea legislației privind Portul Internațional Liber Giurgiulești este necesară în condițiile în care BERD a vândut compania care administrează portul – Danube Logistics – către Portul Constanța, a explicat vicepremierul Eugen Osmochescu.
Proiectul de lege mai prevede declararea portului drept infrastructură strategică pentru Republica Moldova, având rol în consolidarea securității economice, dezvoltarea comerțului exterior și asigurarea accesului țării la Dunăre și la Marea Neagră.
Totodată, inițiativa urmărește stabilirea unor reguli mai clare privind administrarea terenurilor și activitatea investitorilor din port, a mai spus ministrul.
Deputații din opoziție au cerut mai multe clarificări privind proiectul.
Deputatul socialist Petru Burduja a întrebat de ce proiectul de lege concentrează terenurile și dreptul de folosință într-un singur punct, în mâinile investitorului general al Portului Internațional Liber Giurgiulești.
„De unde atâta generozitate? Concentrați toate aceste active, deci acest teren și acest drept de superficie într-un singur pol, adică investitorului general? De ce în apărarea interesului național nu mergem pe principiu competitivității?”, a spus Petru Burduja.
În replică, ministrul Eugen Osmochescu a spus că această situație nu este o decizie nouă, ci derivă din acordul de investiții semnat în 2004 și legislația adoptată în 2005. El a explicat că modificările propuse la lege doar clarifică regulile privind dreptul de superficie, adică de dare în folosință, iar terenurile rămân ale statului.
„Generozitatea este bazată pe acordul de investiție din 2004, legea 7 din 2005, legea 8 din 2005. Generozitatea este acolo, în clauzele existente, ceea ce facem noi ca această generozitate să fie eficientizată în folosul statului Republica Moldova. Dacă până acum nu exista o regulă în cadrul eliberării superficiului, care este de fapt un drept real, noi o facem în baza modificărilor la Codul Civil”, a declarat Eugen Osmochescu.
Eugen Osmochescu a subliniat că statul nu vinde Portului Internațional Liber Giurgiulești, iar eventualele tranzacții privind operatorul portului sunt de natură comercială și nu implică proprietatea statului.

