Duminică, 7 mai, se împlinesc 85 de ani de la moartea lui Octavian Goga, poet, dramaturg, traducător, jurnalist și om politic.

* * * * *

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881, în comuna Rășinari, județul Sibiu, în familia preotului Iosif Goga și a Aureliei, învățătoare și jurnalist, ambii având pasiune pentru literatură, pentru poezia lui Eminescu și Coșbuc.
A parcurs primele clase în școala din satul natal, apoi, în perioada 1890 – 1899, a urmat gimnaziul și liceul maghiar din Sibiu.
În anul 1897, în anii liceului, a debutat cu poezia ”Atunci și acum”, apărută în revista ”Tribuna”. S-a transferat apoi, pentru un an, la liceul românesc de la Brașov, unde, în anul 1900, a absolvit Bacalaureatul.

Între anii 1900-1904, a parcurs studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, în această perioadă făcând parte din Societatea academică studențească ”Petru Maior”.
În anul 1902, a editat, împreună cu Al. Ciura și Octavian Tăslăuanu, revista ”Luceafărul”, unde și-a publicat cele mai multe versuri.
A obținut, apoi, o bursă din partea Asociației „Astra”, pentru a studia la Universitatea din Berlin.
A colaborat cu publicațiile ”Familia”, ”România ilustrată”, ”Tribuna literară”, iar în anul 1905, poeziile sale – precum ”Rugăciune”, ”Plugarii”, ”Noi” și ”Oltul” – au fost reunite în volumul ”Poezii”, care a fost primit cu entuziasm, devenind “evenimentul literar” al anului. Pentru volumul „Poezii”, Goga va primi, la 21 martie 1906, din partea Academiei Române, Premiul ”Năsturel-Herescu”.
La 14 octombrie 1906, se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a lui Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, influent om politic ardelean, considerat unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania. Ceremonia religioasă se desfășoară la Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar nași sunt Alexandrina și Alexandru Vlahuță.
În anul 1907, Goga înființează, la Sibiu, revista „Țara noastră”, ca publicație a „Astrei”.
În anul 1909, publică volumul de versuri ”Ne cheamă pământul”, iar în 1911, îi apare, la Arad, culegerea de articole „Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi.”
Goga adoptase, prin articole publicate în revista „Țara noastră”, o atitudine critică față de exploatarea la care erau supuși țăranii din România și față de guvernanții de atunci ai României. Drept urmare, Goga a fost deținut, în iarna anului 1911, timp de o lună, în penitenciarul de la Seghedin, unde a fost a fost vizitat de Caragiale, care va publica apoi articolul „Situație penibilă”, protestând astfel împotriva arestării lui Goga.
Din cauza atitudinii sale, Goga va fi arestat din nou, la Seghedin, în anul 1913.
În același an, va face parte din delegația Partidului Național Român, care a dus tratative cu guvernul ungar cu privire la drepturile românilor din Transilvania.
Tot în anul 1913, îi apare al treilea volum de poezii ”Din umbra zidurilor”, la Editura Minerva din București, un volum caracterizat prin sentimentul dezrădăcinării, iar în 1914 publică drama în trei acte despre viața Ardealului, ”Domnul notar”, care a avut premiera la 14 februarie, același an, pe scena Teatrului Național din București.
Către sfârșitul anului 1914, s-a stabilit la București, unde a fost cooptat în comitetul Ligii Culturale, condusă de Nicolae Iorga, apoi, timp de trei ani a susținut numeroase conferințe și cuvântări, pledând pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub stăpânire austro-ungară și desăvârșirea unității naționale.

George Călinescu îl caracteriza pe Octavian Goga, astfel: ”foarte bun orator de mase, știind să stârnească toate instinctele populare, fără a deveni comun, un adevărat demagog academic”.
Din 29 mai 1914, a fost membru corespondent al Acaedmiei Române.
În 1915, îi apare, la București, culegerea de articole „Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o țară neutrală”, iar în 1916, tot la București, volumul de poezii ”Cântece fără țară”.
Tot în 1916, Goga scrie ciclul de versuri „Război”, apoi, în 1917, se înrolează, ca simplu soldat, pe frontul din Dobrogea.
La sfârșitul anului 1917, după ocuparea Capitalei de către trupele germane, Octavian Goga s-a refugiat la Iași, unde a participat la formarea unui Comitet Național al românilor emigrați din Austro-Ungaria și tot aici, mobilizat de generalul Prezan la Biroul de Propagandă al Armatei, a editat împreună cu mai mulți scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, Lucian Blaga, ziarul ”România” (1917-1918).
După semnarea Păcii de la Buftea, Goga s-a îndreptat spre Londra și Paris, pentru a se alătura grupului de intelectuali români aflați acolo, în vederea determinării marilor puteri de a recunoaște desăvârșirea unității statale românești. La Paris a fost creat sub președinția lui Take Ionescu, Consiliul Național pentru Unitatea Românilor (24 aug.- 6 sept. 1918), Goga fiind ales vicepreședinte al acestuia alături de Vasile Lucaciu, dr. C. Angelescu și Jean Th. Florescu. Consiliul a fost recunoscut de guvernele Franței, Angliei, Italiei, Statelor Unite ale Americii.
După 1 decembrie 1918, după realizarea Marii Uniri, Goga a fondat Partidul Național Agrar, care a fuzionat cu Liga Apărării Național Creștine, condusă de A.C. Cuza, formând Partidul Național Creștin.
În anul 1919, Goga a fost numit ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, și tot în acel an, va cumpăra, de la văduva poetului maghiar Ady Endre, castelul de la Ciucea, pe care îl va reface în următorii cinci ani.
La 30 mai 1920, este ales membru al Academiei Române, în același an este numit ministru al Cultelor și Artelor, iar în anii 1920-1921, este ministru de stat.
După divorțul de prima soție, Goga se va recăsători în anul 1921, cu cântăreața de operă Veturia Triteanu. Despre aceasta, Mircea Goga, profesor la Universitatea Sorbona din Paris, ultimul nepot al lui Octavian Goga, scria în cartea „Privighetoarea lui Hitler“ că el crede că mariajul cu Octavian Goga a fost, de fapt, misiunea încredințată Veturiei de către serviciile secrete germane, care ar fi recrutat-o încă din 1914. De asemenea, Veturia, singurul translator român acceptat de către Hitler, i-ar fi dat acestuia, mai târziu, informații despre activitățile lui Carol al II-lea, mareșalul Antonescu și, chiar, ale soțului, Octavian Goga.
În anul 1923, Goga va rosti discursul de primire în rândurile membrilor Academiei pentru poetul George Coșbuc, îar în anii 1924-1925, a fost președinte al Societății Scriitorilor Români.
În anul 1924, îi apare volumul „Poezii” și primește Premiul Național pentru poezie, în anii 1926-1927 devine ministru de Interne, în anul 1927, îi apare la București culegerea de articole „Mustul care fierbe”, iar în anul 1928, scrie piesa ”Meșterul Manole” care a fost pusă în scenă la Teatrul Național București.
Între 1 iunie 1929 și 30 mai 1932, a fost vicepreședinte al Academiei Române.
În 1930, publică culegerea de conferințe, evocări, amintiri, intitulată ”Precursori”, iar în 1931, la aniversarea a 50 de ani de la naștere, Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa.
În anul 1934, Goga publică volumul ”Fragmente autobiografice. Mărturisiri literare”, din care aflăm, printre altele, despre identificarea sa cu universul rural: ”De la început m-am pomenit într-un mediu țărănesc pe care (…) am căutat să-l pătrund dus de mână de părinții mei, cărturari. Eu n-am fost țăran, dar am priceput păsurile satului și m-am contopit cu toate durerile lui”.
În același an, îi apare prima ediție a traducerii poemului „Tragedia omului de la Madách”, alte traduceri ale lui Goga fiind din scrierile lui Petofi Sandor și Ady Endre.
După ce, la 14 iulie 1935, ia ființă, la Iași, Partidul Național Creștin rezultat din fuziunea Ligii Apărării Național Creștine (A.C. Cuza) și Partidului Național Agrar (Goga), între 28 decembrie 1937 și 10 februarie 1938, Goga conduce guvernul Goga-Cuza, timp de doar 44 de zile. Activitatea sa în fruntea guvernului a fost controversată, mai ales ținând cont de faptul că, la 21 ianuarie 1938, a fost emis Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu o lege din 1924. Se estimează că în baza acestui decret, a fost revizuită situația a peste 600 de mii de evrei, aproape jumătate fiind considerați, mai apoi, străini fără pașaport.
Este o parte a unui context mai larg apărut după anul 1930, în care Goga ar fi avut atitutini și luări de poziție xenofobe, pro-naziste – acestea din urmă fiind explicate de către istorici și prin influența exercitată asupra sa de către soția sa, Veturia.

Octavian Goga a trecut la Domnul la 7 mai 1938, în urma unui accident cerebral petrecut cu două zile în urmă, în curtea castelului de la Ciucea. Trupul său neînsuflețit va fi transportat la București, va fi depus la Ateneu, apoi va fi înhumat la Cimitirul Bellu.