Maria Tănase a avut, de-a lungul existenței, iubiri pătimașe, începând cu dragostea din adolescență pentru medicul cu care a rămas însărcinată, relația pasională cu sculptorul Constantin Brâncuși, pe care l-a idolatrizat, dragostea nebună pentru un spion francez, pentru care și-a vândut averea ca să-l scape de închisoare și căsătoria cu Clery Sachelarie, cel care care avea să-i tolereze absolut toate capriciile și aventurile…

A fost o femeie care, practic, nu și-a refuzat nimic, nici măcar aventuri de o noapte, care i-au adus, pentru o vreme, aprecieri critice, și nu se jena să cheltuiască, peste noapte, sume considerabile acumulate din prestațiile artistice desăvârșite.

Peste toate acestea, Maria Tănase a fost un om și un artist special, care a trăit și a cântat după cum și-a dorit, cu o pasiune inegalabilă.

Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București, care pornește de sub Dealul Mărțișorului și se întinde până în câmpia Abatorului, cartierul Tineretului din zilele noastre, fiind al treilea copil al florarului Ion Coandă Tănase, originar din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei și al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu.

Interesant este faptul că, atunci când a aflat că soția sa era din nou gravidă, Ion C. Tănase i-a amintit că sunt prea săraci ca să hrănească atâtea guri și i-a cerut „să lepede copilul”. Frica de Dumnezeu a făcut-o să-și ignore soțul și astfel Ana a  adus-o pe lume pe cea care avea să devină o mare artistă a neamului românesc.

Se spune că ulița natală, Livada cu Duzi, era nepavată, nu avea curent electric, dar grădina lui Ion se ridica tot mai frumoasă, olteanul dovedind un spirit întreprinzător deosebit, iar fata mică cu părul bălai și ochi verzi îi înfrumuseța acestuia viața, mai ales atunci când Maria a început să fredoneze prin ogradă.

Tatăl său era, la rândul său, un talentat artist, cânta din caval, îi plăcea să meargă la spectacole de muzică populară, de revistă, de operetă și operă, unde oferea, interpretelor, cu generozitate, buchete de flori culese din propria grădină.

În anul 1921, Maria Tănase își face debutul pe o scenă, la Căminul Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari.

Apare, din nou, pe scenă, la Școala de fete „Ion Heliade Rădulescu” (Liceul „Ion Heliade Rădulescu”), unde a urmat doar trei clase, fiind nevoită să abandoneze școala și să muncească, alături de familia sa, la grădină.

La vârsta de 15 ani, s-a înscris la concursul Miss România, unde nu a avut succes, picând proba costumelor de baie, iar în anul 1929 se îndrăgostește de un medic cu care a rămas însărcinată, însă acesta a ajutat-o să întrerupă sarcina, o intervenție care i-a marcat existența și care, se spune, i-a răpit, pentru tot restul vieții, fericirea de a avea un copil.

Ba mai mult, după finalul primei relații nefericite de dragoste s-a apucat și de fumat, un viciu care, în cele din urmă, avea să îi ruineze cariera și viața.

În anul 1930 se angajează casieriță la un birt, unde obișnuia să și cânte, fiindu-i descoperit talentul de către publicistul și regizorul de teatru Sandu Eliad, primul ei protector și cel care avea să o introducă în lumea literar-artistică a orașului.

În luna mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”, condus de Constantin Tănase, și este distribuită într-un grup vocal în spectacolul de revistă Cărăbuș-Expres, condus de N. Kirițescu, unde a debutat la 2 iunie, în același an. La Cărăbuș, maestrul Constantin Tănase îi alege drept nume de scenă Mary Atanasiu sau Elise Lamé.

Aici a fost descoperită de folcloristul Harry Brauner, care a i-a anticipat imensul talent și i-a pregătit, cu atenție, lansarea.

În toamna anului 1934 este prezentată lui Constantin Brăiloiu, care-i recunoaște marele talent și care îi sugerează să se inspire, pentru repertoriu, din Arhiva de folclor pe care acesta o înființase. În același an dramaturgul Tudor Mușatescu o recomandă unui bun prieten care deținea o “fabrică de discuri” – „Lifa Record” – , unde imprimă Romanța Mansardei, autor Nelu Mânzatu (Nello Manzatti), iar grație vocii de excepție a Mariei Tănase amicul lui Mușatescu scapă de faliment, iar „Mansarda” devine șlagăr.

Au urmat, apoi, noi înregistrări la reprezentanțele bucureștene ale studiourilor „Tomis” și „Columbia” din Viena.

În anul 1935, a urmat Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal.

În anul 1936 imprimă cântecele populare „Cine iubește și lasă” și „M-am jurat de mii de ori”, în acompaniamentul tarafului „Costică Vraciu” din Gorj, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, la Casa de discuri „Columbia”.

Duminică, 20 februarie 1938, are loc debutul radiofonic al Mariei Tănase, în cadrul emisiunii „Ora satului”, fiind acompaniată de taraful condus de violonistul Ion Matache din Argeș, alcătuit din doi violoniști, un basist, un țambalist, un contrabas și un cobzar.

La ora 15:00, crainicul postului Radio București anunță: „În continuarea programului nostru de la ora satului, vă rugăm să ascultați patru cântece populare interpretate de tânăra cântăreață Maria Tănase acompaniată de taraful Ion Matache”. Maria a cerut să fie ascultată: „Dacă vă place, vă rog să-mi dați voie să cânt și eu” …  și a cântat, „pe viu” un program de cântece românești precum „M-am jurat de mii de ori”, „Șapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alvița”, „Cine iubește și lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie și Mărioară”, „Țigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”.

Compozitorul Theodor Rogalski, aflându-se printre ascultători, a comentat astfel evenimentul: „Ne aflăm în fața unui fenomen! N-am auzit până azi niciun cântăreț izbutind să interpreteze cu asemenea talent și originalitate cântecul nostru popular, păstrând nealterată autenticitatea versului și melodiei. Trebuie să vă mărturisesc că eu am auzit câteva imprimări pe disc ale acestei cântărețe și le-am apreciat în mod deosebit; dar expresia pe viu a cântecelor, interpretate acum la microfon, produc o emoție artistică de-a dreptul uluitoare”.

Debutul radiofonic al Mariei Tănase a fost deosebit de apreciat în cronicile muzicale ale vremii, iar auditoriul radiofonic a fost realmente impresionat de talentul artistei.

Iată ce scria revista Radio-Adevărul despre debutul Mariei la radio: „Tânăra cântăreață care e una din cele mai izbutite talente ale promoțiilor mai noi aduce pe lângă apreciate însușiri vocale și o preocupare de noutate întru totul lăudabilă: studiul temelor folclorice, valorificarea melodiilor populare pe care nu le disează ci le cântă, păstrându-le nealterată frumusețea originală. Solista creează astfel și pune în valoare melodia poporană autentică și cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute, neînțelese sau degradate de obișnuiții noștri diseuri”.

După momentul debutului, Maria Tănase a continuat să fie programată aproape săptămânal la postul public de radio, la fiecare emisiune fiind acompaniată de două, trei și chiar patru tarafuri, interpretând piese muzicale folclorice din toate regiunile țării.

În același an, la 17 august, artista susține un recital la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte – la jubileul de 30 de ani – , unde prestația sa artistică de excepție îl determină pe istoricul Nicolae Iorga să o numească „Pasărea măiastră”.

În același an, primește un contract cu faimosul restaurant „Luxandra”, unde  seară de seară interpretează melodii populare, cu diferite formații de lăutari, inclusiv cu ansamblul condus de violonistul și dirijorul Petrică Moțoi.

Și fiindcă am ajuns la subiectul colaborărilor cu restaurante celebre, să amintim că în anii ’30 – ’40, ea cânta, pe onorarii uneori colosale, în cârciumi celebre, precum „Café  Wilson”, „Capșa”, „Luther”, „Parcul ARO”, „Continental”, „Hanul lui Manuc”, „Neptun” – locul preferat al unor celebrități ale lumii literare precum Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Camil Petrescu, Ion Pillat, care o ascultau cu o neprețuită bucurie.

Însă și în viața extra-artistitică, Maria Tănase frecventa astfel de locuri, mai ales „Capșa”, unde se întâlnea cu prietenii și unde gusta din bucatele preferate –mâncăruri una și una -, și unde gusta cu plăcere din vinul de calitate al casei.

Și tot în 1938 este angajată la Teatrul „Alhambra”, condus de Nicolae Vlădoianu, iar în septembrie lansează, în spectacolul „Constelația Alhambrei”, cântecele de mare succes „Mi-am pus busuioc în păr” și „Habar n-ai tu”, compuse de Ion Vasilescu, care la scurtă vreme aveau să fie imprimate la „Columbia”. Tot în spectacolele de revistă ale Tetrului Alhambra, Maria Tănase interpretează melodii din repertoriul francez, spaniol, sau negro spirituals.

În aceeași perioadă, participă, la radio, la programul „Cântece populare în ritm de jazz”, împreună cu formația dirijată de Steve Bernard.

Și tot anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante povești de dragoste, trăite de Maria Tănase cu sculptorul Constantin Brâncuși. Ca mai toate iubirile acestuia, și Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea … 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Acesta a invitat-o pe Maria Tănase să facă o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artiști români se cunosc și se îndragostesc, pe loc, nebunește, unul de celălalt. Cântăreața nu a dorit să mai părăsească atelierul, pentru două zile și două nopți, ea ignorând chiar faptul că avea programat un important recital, stârnind mânia lui Dimitrie Gusti.

Brâncuși o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră ! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… „.

Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi avea să se încheie după doar un an, după ce cântăreața a participat la Expoziția Internațională de la New York, unde Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, însă conform biografilor celebrei artiste, aceasta nu l-a uitat niciodată pe Brâncuși, relația ei cu artistul fiind marea iubire a vieții ei.

După ce un juriu din care făceau parte compozitorul Mihail Jora și Constantin Brăiloiu o selectează, la 16 aprilie 1939 ea reprezintă România, alături de naistul Fănică Luca și de orchestra lui Grigoraș Dinicu, la Expoziția Universală de la New York – unde au mai fost prezenți George Enescu, profesorul Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși – , și unde susține spectacole atât la Casa Românească – pavilionul României în cadrul expoziției, cât și, în cadru privat, în fața fostului președinte american, Herbert Hoover, și a celui în exercițiu, Franklin Delano Roosevelt, dar și a altor personalități precum celebrul Yehudi Menuhin sau André Gide.

În același perioadă, americanul Ben Smith, supranumit regele aluminiului, o cere în căsătorie și îi propune să meargă cu el în SUA. Plecarea ei, care era programată în iunie 1940, ar fi însemnat fuga de război, așa că Maria a ajuns doar până în Italia înainte de a se răzgândi.

În vremea legionarilor (octombrie 1940 – ianuarie 1941), Maria Tănase devine indezirabilă, iar Garda de Fier distruge toate înregistrările existente cu aceasta în arhiva radioului, unul din motive fiind că „distorsionau folclorul românesc autentic”, însă realitatea arăta motive profund antisemite, îndreptate împotriva unor mentori sau apropiați ai artistei, precum folcloristul Harry Brauner, cel care a avut o contribuție remarcabilă la realizarea carierei și repertoriului artistei, sau jurnalistul Stephan Roll. Și pentru a vă imagina ura cu care s-a procedat, să amintim că legionarii au distrus cu toporul tiraje întregi de plăci de gramofon cu muzică înregistrată de Maria Tănase, matrițe de la casele de discuri aflate în țară și matrițele primelor piese înregistrate la Societatea Română de Radiodifuziune.

Imediat după ce i se permite să cânte, participă la un turneu de propagandă românească în Turcia, în Ankara și la Istanbul, care erau locurile de întâlnire al agenților secreți, iar la Teatrul Taksim înregistrează un succes imens, impresionând spectatorii cu melodii din folclorul local. Imediat, guvernatorul Capitalei turce, Sulfikidar, îi propune artistei un angajament permanent la Radio Ankara, o vilă pe insula Buyuk-Ada și un post de cercetător la Institutul Etnografic, însă artista refuză cu eleganță și revine în țară.

A urmat o nouă idilă a artistei, cu sculptorul Constantin Anghel, după ce s-au întâlnit și s-au plăcut, la o petrecere. Anghel i-a cerut să-i pozeze pentru un bust și Maria a ajuns ca muză în atelierul acestuia, la scurtă vreme relația celor doi finalizându-se.

În perioada în care Maria Tănase cânta la Casa Capșa, îl cunoaște pe jurnalistul francez Maurice Negre, de care se îndrăgostește pe loc, ei fiind, pentru ceva vreme, unul din cuplurile celebre ale capitalei. Însă Maurice Negre avea să fie arestat sub acuzația de spionaj, fiind apoi condamnat la 10 ani de închisoare. Maria și-a vândut toate bijuteriile și blănurile, în speranța că, cu banii obținuți va reuși să-și scoată iubitul din Închisoarea de la Aiud. Există interpretarea că, în schimbul eliberării acestuia, Maria ar fi acceptat chiar să joace rolul de spion, însă cert este că după eliberare Maurice a revenit în țara natală, relația lor s-a încheiat, iar după război, când artista ajunsese să fie persecutată de regimul din țară, i-a scris fostului iubit solicitându-i ajutorul, însă scrisorile celei care îl ajutase au rămas fără răspuns…

În anii războiului, Maria Tănase participă, alături de mari artiști precum George Enescu, George Vraca sau Constantin Tănase, la spectacole organizate pentru răniți sau la unitățile militare, unul dintre acestea fiind serbarea Pomului de Crăciun la Regimentul de Gardă Călare, la care au asistat Regele Mihai, Regina Mamă Elena și Mareșalul Ion Antonescu, precum și alți membri ai guvernului.

În luna ianuarie 1944 debutează în opereta „Mascota”, de Edmond Audran, alături de tenorul Ion Dacian și sub bagheta dirijorului Egizio Massini, apoi are apariții în roluri principale și în piese montate la Teatrul Municipal, cum sunt „Cadavrul viu”, de Lev Tolstoi, „Nana”, de Émile Zola sau „Opera de trei parale”, a lui Bertolt Brecht.

Apare, apoi, și la Ateneu, în montarea „Axel la porțile raiului”, de Paul Morgan și Adolf Schültze pe muzica lui Ralph Benatzky.

În decembrie 1950, Maria Tănase s-a căsătorit cu Clearch Raul Victor Pappodopulo-Sachelarie (cunoscut drept Clery Sachelarie), un moșier și jurist cunoscut, cu 13 ani mai mare decât ea, care îi fusese confident cu multă vreme înainte. Despre acesta, „gurile rele” spuneau că este un cartofor care i-a tocat artistei averea, în timp ce îi tolera acesteia toate excesele, chiar și cele amoroase, însă, confom biografilor, confidentul Mariei timp de mai mulți ani ar fi iubit-o sincer încă de la prima întâlnire, dar a preferat să aștepte până când diva cântecului popular românesc a acceptat să îi devină soție.

În anul 1952, Maria profesează la noua catedră de cânt popular, la Școala medie de muzică nr. 1 din București, unde le-a îndrumat pe viitoarele cântărețe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, sau Natalia Șerbănescu.

În anul 1955 este laureată a Premiului de Stat, iar doi ani mai târziu primește titlul de Artist Emerit.

În anul 1957, Brâncuși a murit, iar Maria Tănase l-a plâns cum numai o femeie care l-a iubit toată viața putea să o facă. A dorit atunci să ridice în memoria lui Brâncuși o școală de muzică folclorică la Târgu Jiu și visa să se stabilească în orașul în care Brâncuși ridicase Poarta Sărutului și să transmită mai departe dragostea ei pentru cântec prin intermediul școlii, însă toate acestea nu s-a realizat.

În decembrie 1957 este distribuită, alături de actorii Marcel Anghelescu, Mihai Berechet și Florin Piersic, în coproducția româno-franceză „Ciulinii Bărăganului”, după romanul lui Panait Istrati.

Între 1953 și 1961, Maria Tănase a înregistrat nu mai puțin de 24 de albume, din care patru în limba franceză.

Pe parcursul carierei, a fost acompaniată de cele mai bune orchestre, tarafuri și instrumentiști: Petrică Moțoi, Mitică Mâță, Costică Tandin, Grigoraș Dinicu, Victor și Nicușor Predescu, Ionel Banu, Henry Mălineanu, orchestra „Electrecord”, Ștefan Bungeanu, Vasile Constantin (la clarinet), Fărâmiță Lambru (la acordeon), Fănică Luca (la nai), Ion Voicu (la vioară) sau Theodor Cosma (la pian).

Trebuie spus și că Maria Tănase a refuzat să lucreze pentru Securitate, fiind apoi urmărită permanent, și etichetată drept „element care manifestă dușmănie pentru regimul nostru”. A fost curtată de multe servicii de spionaj, fiind menționate cel englez, francez și german, iar conform unor istorici, există date conform cărora a făcut parte din grupul de agenți al lui Eugen Cristescu, șeful Serviciului Special de Informații (SSI), din timpul Mareșalului Ion Antonescu – alături de Zaharia Stancu și Mihai Beniuc – facilitându-i acestuia, se pare, unele schimburi de informații cu o serie de diplomați americani.

În anul 1959, Maria susținea ultimul ei turneu peste hotare, în Bulgaria.

În anul 1960, în condițiile în care nu a putut avea copii, Maria Tănase a „adoptat” o tânără cântăreață din Banat, pe nume Minodora Nemeș, în vârstă de 17 ani, pe care o numea „fata mea”.

La începutul primăverii lui 1963, aflată în turneu cu “Taraful Gorjului” la Hunedoara, Mariei Tănase i se face rău pe scenă, iar după analize se descoperă că suferă de cancer pulmonar. După câteva zile de pauză, reia totuși, turneul, timp de două săptămâni. Epuizată, își anulează apoi concertele, rugând-o pe Mia Braia, sora Ioanei Radu, să o suplinească, iar la 2 mai ajunge la București, fiind internată de urgență.

Pe patul de moarte, Maria Tănase i-a scris lui Clery, cel care i-a fost soț timp de 13 ani, o tulburătoare mărturie a dragostei ce i-o purta:

„Îți scriu acum, tătuță, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierți de tot, dacă poți, de tot ce ți-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit și niciodată să nu le socotești moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au mințit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaște. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, și împarte-le oamenilor, căci au fost curate și rare. Te voi aștepta, tătuță, oricât ți-o place ție să trăiești. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu știu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ți le cos, să fie cum am visat să-ți fie viața. Eu am să plec, și-ți mulțumesc pentru viața noastră. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.

Când și-a simțit sfârșitul aproape, ea a chemat notarul și i-a dictat testamentul, în care și-a implorat nepoții să nu fumeze niciodată și a solicitat să nu i se transforme înmormântarea într-un circ: „După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool să fie la dispoziția medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una dintre cele două cămăși albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se butonează în spate. Pe cap să-mi puna pichetul de colțar alb, iar în picioare ciorapi albi scurți”.

La 22 iunie 1963, la ora 14:10, Maria Tănase trece la Domnul, la Spitalul Fundeni.

Nu a dorit parastase și „mascaradă”, însă ceruse doar o pernă cu petale de trandafir.

Corpul neînsuflețit al artistei a fost depus la Teatrul de Revistă, s-a instituit zi de doliu național, și a fost condusă pe ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, de sute de mii de oameni care o iubeau și o admirau în mod deosebit.

Și-a mai dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă”, pentru ca drumeții să își potolească setea.

A fost premiată post-mortem la Académie Charles-Cros de la Paris, în anul 1965, cu Grand Prix du Disque.

Începând cu anul 1969, la Craiova are loc Festivalul-Concurs Național al interpreților cântecului popular românesc „Maria Tănase”, ca un omagiu adus marii cântărețe – între 13 și 17 noiembrie 2017 fiind programată cea de-a 24-a ediție – , iar de-a lungul anilor, în mai multe orașe din țară, artere importante din București, Craiova, Iași și chiar Chișinău au primit numele marii artiste.

La 13 octombrie 2013, a avut loc lansarea dublului CD “Maria Tănase. Cântece populare. 1953-1961”, cu înregistrări istorice din Arhivele Radio România. Este primul album care redă înregistrările Mariei Tănase de pe benzile magnetice originale la o calitate superioară a sunetului, fără efecte audio inutile aplicate, păstrând neștirbit specificul pieselor. Evenimentul a avut loc în cadrul unul program mai amplu organizat de Radio România, intitulat „Gala Centenar Maria Tănase”, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea artistei, eveniment care a inclus un concert susținut de Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș.

În Fonoteca de Aur a Radioului există un singur interviu cu Maria Tănase, datat 8 ianuarie 1960. Artista era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească de data aceasta despre locul în care s-a născut, de unde și cum își culege cântecele, cum le prelucrează, ce repertoriu are… Autorul interviului a rămas anonim, ca și violonistul care cântă discret în fundal.