Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, la Lancrăm, în județul Alba, fiind al nouălea copil al preotului Isidor Blaga și al Anei (născută Moga), se arat[ ]ntr-un documentar realizat de RADOR.

Primii ani din viață au stat sub semnul imposibilității de a comunica, Blaga neputând să vorbească până la vârsta de patru ani.

Între anii 1902 – 1906, parcurge primele clase la Școala primară germană din Sebeș, apoi, între anii 1906–1914, a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, unde preda unchiul său Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei și paroh al Bisericii „Sf. Nicolae” din Brașov.

În anul școlar 1909-1910, Blaga este ales președinte al Societății literare a liceului brașovean. După moartea tatălui său, familia se va muta la Sebeș.

În anul 1910, a debutat în ziarul arădean „Tribuna”, cu poezia „Pe țărm”, în anul 1911, Blaga va călători în Italia, unde își va petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări, iar în 1914, a publicat în „Românul”, studiul „Reflecții asupra intuiției lui Bergson”.

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917.

Între anii 1916-1920, a studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena, obținând titlul de doctor în filosofie – cu teza ”Kultur und Erkenntnis” – , iar în perioada Marii Uniri, s-a aflat în țară, luând parte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

În toamna anului 1918, Blaga a trimis un manuscris lui Sextil Pușcariu, care a publicat succesiv poeziile în „Glasul Bucovinei”, și a făcut și o prezentare a manuscrisului în articolul „Un poet: Lucian Blaga”, apărut în „Glasul Bucovinei” din 3/16 ianuarie 1919.

Mai târziu, în cursul anului, îi apare volumul de debut, placheta de versuri „Poemele luminii” – care se deschide cu remracabila „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – , volumul fiind reeditat, în același an, la Editura Cartea Românească din București, precum și culegerea de aforisme „Pietre pentru templul meu”, ambele fiind tipărite la Sibiu, de Biroul de Imprimare „Cosânzeana”.

„Poemele luminii” au fost scrise pe durata unui an, în perioada în care poetul era student la Viena, dar făcea naveta între capitala austriacă și Sebeș, județul Alba.

La 16 decembrie 1920, se căsătorește, la Cluj, cu Cornelia Brediceanu, pe care o cunoscuse în perioada liceului. Cornelia l-a sprijinit pe Lucian Blaga să-și facă o carieră diplomatică și tot ea i-a trimis primele poezii lui Sextil Pușcariu la Cernăuți spre publicare.

Cei doi aveau să locuiască la Cluj până în anul 1926, apoi ea își va urma soțul în peregrinările sale diplomatice, ajutându-l în munca de întocmire a rapoartelor, spre a-i lăsa cât mai mult timp creației filosofice și literare.

În anul 1920 îi apare, în ziarul „Voința”, prima sa dramă, „Zamolxe”, reeditată, în volum, un an mai târziu, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul” din Cluj. În 1921, Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut, iar în 1922, Universitatea din Cluj îl premiază pentru piesa „Zamolxe”.

În același an i se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista „Die Brucke”.

Lucian Blaga este redactor la ziarele „Voința” și „Patria”, membru in comitetul de direcție al revistei „Cultura” și colaborator permanent la publicațiile „Gândirea”, „Aevărul literar și artistic” și „Cuvântul”.

În anii 1924-1925, soții Blaga vor locui la Lugoj, iar în anul 1926, Lucian Blaga va intra în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural.

Între anii 1926 – 1936, este atașat și consilier de presă la Legațiile de la Varșovia, Praga, Berna – aici venind pe lume, la 2 mai 1930, fiica celor doi, Ana Dorica Dorli.

Printre eseurile și studii filosofice pe care și-a pus semnătura, se află „Filosofia stilului” (1924), ”Fețele unui veac” (1925), ”Daimonion” (1930), ”Despre personanță” (1935), ”Cultura minoră și cultura majoră” (1937).

A publicat volumele de versuri: ”În marea trecere” (1924), ”Lauda somnului” (1929), ”La cumpăna apelor” (1933), ”La curțile dorului” (1938), ”Nebănuitele trepte” (1943).

Este autorul unor piese de teatru precum ”Tulburarea apelor” (1923), ”Daria” (1925), ”Fapta” (1925), ”Învierea” (1925), ”Meșterul Manole” (1927), ”Cruciada copiilor” (1930), ”Avram Iancu” (1934), ”Arca lui Noe”.

În anul 1930, a realizat, împreună cu poetul Hermann Hauswirth, o „Antologie de poezie populară românească”.

În anii 1936-1937, este atașat și consilier de presă la Legația română din Viena,

În anul 1937, a fost ales membru al Academiei Române – discursul de recepție fiind intitulat „Elogiul satului românesc” -, în anii 1937-1938, este numit subsecretar de stat la Ministerul de Externe, iar în anii 1938–1939, este ministru plenipotențiar al României în Portugalia.

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj – catedră creată special pentru el, cursurile fiind inaugurate cu prelegerea ”Despre plenitudinea istorică”.

În anul 1940, George Călinescu, critic și istoric literar și prozator, membru al Academiei române, publică în Revista Fundațiile Regale nr. 2, un studiu despre opera poetului Lucian Blaga, iar Constantin Fîntînean publică cartea „Lucian Blaga și gândirea mitică”.

În perioada 1940-1944, Blaga își va continua activitatea în cadrul Universității clujene, de la Sibiu – unde va redacta, începând cu 1943, revista Saeculum, având și un rol remarcabil în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu.

Acum va vedea lumina tiparului și prețioasa sa trilogie filosofică, în 1943 – „Trilogia cunoașterii” în trei volume: „Eonul dogmatic”, „Cunoașterea luciferică” și „Cenzura transcendentă”, în 1944 – „Trilogia culturii” în trei volume: „Orizont și stil”, „Spațiul mioritic” și „Geneza metaforei și sensul culturii”, iar în 1946 – „Trilogia valorilor”, adică „Știință și creație”, „Gândire magică și religie” și „Artă și valoare”.

Între anii 1946-1948, va continua să conferențieze la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj.

În anul 1948, ca urmare a refuzului său de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist, Blaga este îndepărtat de la catedră, împreună cu conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și cu profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu.

A continuat să lucreze la filiala din Cluj a Academiei Române, fiind pe rând, cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951), bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959).

Multă vreme a existat informația că Lucian Blaga ar fi fost propus, în anul 1956, spre nomiunalizare la Premiul Nobel pentru literatură, autorii propunerii fiind Rosa del Conte și criticul Basil Munteanu, la inițiativa lui Mircea Eliade, însă peste ani, după ce propunerile vor fi fost făcute publice, s-a descoperit că Blaga nu se afla între cei nominalizați.

Aceasta este și perioada în care volumele lui Lucian Blaga primesc interzis la publicare, activitatea sa din această perioadă fiind concentrată pe traduceri, mai ales din poeți germani clasici și moderni – cum sunt „Faust” de Goethe, iar în 1958, îi apare traducerea primului volum din „Opere” de G.E. Lessing.

Poeziile scrise acum, dar și romanul cu tentă autobiografică „Luntrea lui Caron”, vor fi publicate postum.

A colaborat, de asemenea, la realizarea volumelor ”Istoria filosofiei românești”, ”Dezvoltarea gândirii românești din Ardeal în sec. XVI și XVII” și ”Gândirea românească în Transilvania în sec. XVIII”.

La 30 noiembrie 1960, Lucian Blaga fiind bolnav, este internat la Clinica Medicală I din Cluj, iar în februarie 1961, îi este pus diagnosticul de neoplasm vertebral.

Lucian Blaga moare la 6 mai 1961, la vârsta de 66 de ani, la Cluj, fiind înmormântat chiar în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul bisericii din Lancrămul natal.

Blaga și-ar fi prefigurat propria înmormântare în „Luntrea lui Caron”, alegându-și locul și direcția de așezare a mormântului, cu vedere spre „Râpa Roșie”, monument al naturii.

În anul 1962, poeziile sale nepublicate în timpul vieții văd lumina tiparului, fiind grupate în „Vârsta de fier”, „Corăbii cu cenușă”, „Cântecul focului” și „Ce aude unicornul”.

Numeroase instituții din țară, precum Biblioteca Centrală Universitară din Cluj sau Universitatea din Sibiu, îi poartă numele.

În memoria sa, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, a fost ridicat un bust din bronz care îl înfățișează pe Lucian Blaga.

Numeoroase localități din țara noastră au dat numele lui Blaga unor străzi, iar poșta din Republica Moldova a emis, în anul 1998, o marcă poștală cu portretul lui Lucian Blaga.

De asemenea, Banca Națională a României a emis, în 1998, o bancnotă, cu valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL), pe aversul căreia a fost reprezentat portretul lui Lucian Blaga, la bătrânețe, iar în 2006, tot Banca națională a gravat pe aversul bancnotei cu valoare nominală de 200 de lei (RON), chipul lui Lucian Blaga.

Festivalul internațional Lucian Blaga a luat naștere la inițiativa Societății Culturale Lucian Blaga, fondată în noiembrie 1990, la Cluj. Membrii fondatori ai societății, scriitori și oameni de cultură clujeni, au dorit să construiască un loc pe care să-l recunoască toată lumea drept cel mai potrivit pentru a găzdui și coordona exegeza blagiană națională și internațională. Organizarea Festivalului Internațional Lucian Blaga a venit ca un pas firesc. Prima ediție a Festivalului a avut loc un an mai târziu, respectiv în 1991.

La 12 mai 2003, fiica poetului, filosofului și diplomatului Lucian Blaga, Dorli Blaga a devenit membră de onoare a Societății „Lucian Blaga”, cu ocazia deschiderii, la Cluj-Napoca, a celei de-a XIII-a ediții a festivalului ce poartă numele părintelui său.

La 17 august 2017, Dorli Blaga, a devenit cetățean de onoare al municipiului Sebeș, titlu conferit în deschiderea oficială a „Zilelor orașului”.

Ana-Dorica Bugnariu, cunoscută ca Dorli Blaga, a fost împuternicită prin testament de către tatăl său să îi administreze opera. Este deținătoarea drepturilor de autor asupra operei lui Lucian Blaga, ea implicându-se în special în perioada de după 1990 în munca de recuperare și valorificare a operei poetului. Dorli Blaga și-a dedicat întreaga viață administrării și valorificării patrimoniului filosofic, literar și teatral lăsat de tatăl său și și-a orientat eforturile în sensul editării și publicării monumentalei opere a acestuia. A desfășurat o prodigioasă activitate științifică materializată în articolele publicate în revistele de specialitate și este autoarea volumului de memorii intitulat „Tatăl meu, Lucian Blaga”, apărut în 2012 la Editura Humanitas. Volumul reprezintp un efort de recuperare a unui trecut și a unei însemnate personalități a culturii române, iar detaliul biografic plin de farmec, evocarea copilăriei cosmopolite și a călătoriilor făcute la maturitate, dezvăluirea delicat-discretă a unor adevăruri mai puțin cunoscute îndulcesc gravitatea șocului prin care a trecut Dorli Blaga cercetând cu tenacitate dosarele de la Securitate ale tatălui său.

Pe ulița Veche, în Lancrăm, la nr. 234, se află casa părintească a lui Lucian Blaga, devenită muzeu după anul 1995 când, cu ocazia centenarului nașterii poetului, statul român cumpără proprietatea pentru a o integra în circuitul turistic și în patrimoniul național. Casa memorială “Lucian Blaga” este deschisă publicului începând cu anul 1998.

În perioada în care era interzis, Lucian Blaga a fost înregistrat pe bandă în primăvara anului 1954, de către redactorul Radiodifuziunii, Pop Simion. Pentru îndrăzneala sa, reporterul a fost retrogradat pe șase luni și i s-a retras dreptul de semnătură pe trei luni. Cu toate acestea, banda s-a păstrat, Lucian Blaga putând fi ascultat și astăzi cum recită din traducerile sale de poezie universală.